Consilierii generali și-au dat acordul de principiu în ședință pentru implementarea unui proiect privind oferirea de internet Wi-fi gratuit în București. În proiectul de hotărâre nu sunt oferite multe detalii privind implementarea sau costul, însă se precizează că ar urmări îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a asumat Guvernul în 2015 prin Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
"Guvernul României a aprobat, prin HG nr. 245/7 aprilie 2015, Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020. Documentul preia și adaptează la situația țării noastre elementele Agendei Digitale pentru Europa, una dintre cele șapte inițiative pilot ale Strategiei Europa 2020. Agenda Digitală definește rolul major pe care utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilot (TIC) va trebui să-l joace în realizarea obiectivelor Europa 2020. (...) Pentru a veni în întâmpinarea obiectivelor Strategiei naționale de informatizare și Acțiunilor propuse în cadrul Planului de acțiuni comune – Agenda Digitală, municipiul București își propune să realizeze proiectul Wi-fi în București, care să asigure acces gratuit la internet în București”, se arată în proiectul de hotărâre, potrivit News.ro.
Nu sunt oferite multe detalii în document, însă municipalitatea precizează că acesta urmărește promovarea obiectivelor din Capitală, asigurarea accesului rapid al cetățenilor și organizațiilor la informații și la serviciile publice elctronice, îmbunătățirea accesului la internet prin creșterea gradului de acoperire a rețelelor de comunicații electronice de mare viteză în bandă largă și creșterea gradului de utilizare a internetului.
CITEȘTE ȘI Viața în insolvență: Romsys, cea mai mare cădere IT din 2015 - cele mai mici afaceri din ultimii 10 aniÎn ceea ce privește Strategia națională privind Agenda Digitală pentru România 2020 adoptată în urmă cu trei ani de Guvernul de atunci, aceasta cuprinde o parte dintre obiectivele stabilite de Agenda Digitală Europeană, adaptate în contextul din țara noastră.
Agenda Digitală pentru Europa este structurată pe șapte piloni: piața unică digitală, care permite accesul liber transfrontalier la servicii și divertisment online; interoperabilitate și standarde – permite integrarea dispozitivelor, aplicațiilor, datelor și serviciilor necesare pentru interacționarea la nivel transfrontalier; încredere și securitate – creșterea încrederii utilizatorilor de internet în serviciile electronice și tranzacții online pentru a stimula consumul de servicii TIC; acces rapid și ultra rapid la internet – vizează investiții pentru infrastructura în bandă largă, cu scopul de a beneficia de cele mai recente tehnologii și servicii electronice; cercetare și inovare în TIC – stimulează o finanțare adecvată pentru creșterea avantajului competitiv în domeniul TIC; creșterea nivelului de alfabetizare digitală, a competențelor și a incluziunii; beneficiile TIC pentru societatea UE – se concentrează pe reducerea consumului de energie, de a susține asistarea populației în vârstă, de a revoluționa serviciile de sănătate și de a furniza servicii publice mai bune.
Conform documentului adoptat în 2015, în funcție de acești piloni, România și-a setat patru domenii de acțiune. Primul - eGuvernare, interoperabilitate, securitate cibernetică, cloud computing, open data, big data și media sociale, cu scopul de a crește eficiența și a reduce costurile din sectorul public din România prin modernizarea administrației; al doilea – TIC în educație, sănătate, cultură și eInclusion; al treilea – eCommerce, cercetare, dezvoltare și inovare în TIC, care se bazează pe avantajele comparative ale României regionale și sprijnă creșterea economică în domeniul privat; al patrulea – broadband și infrastructura de servicii digitale, care stă la baza implementării domeniilor de acțiune de mai sus și a serviciilor aferente lor, întrucât prin oferirea condițiilor de acces la internet este facilitată în același timp incluziunea socială, creșterea gradului de alfabetizare digitală și îmbunătățirea competențelor digitale.