Producătorul american de cipuri Nvidia dorește să își stabilească o bază în Vietnam pentru a dezvolta industria de semiconductori a țării, deoarece consideră piața vietnameză una importantă, a declarat guvernul vietnamez, citându-l pe directorul general al companiei din SUA, transmite Reuters.
În prima sa vizită în țara din Asia de Sud-Est, CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, a declarat că compania vede Vietnamul drept casa sa și și-a afirmat planurile de a înființa un centru în țară, scrie News.ro.
”Baza va fi pentru atragerea de talente din întreaga lume pentru a contribui la dezvoltarea ecosistemului de semiconductori din Vietnam și la digitalizare”, a spus Huang, citat în comunicatul guvernului vietnamez publicat după întâlnirea acestuoa cu prim-ministrul Pham Minh Chinh.
Nvidia, care a investit deja 250 de milioane de dolari în Vietnam, urmează să discute despre acorduri de cooperare pentru semiconductori cu companii de tehnologie și autorități vietnameze într-o întâlnire de luni, a informat vineri Reuters.
Vietnamul, care găzduiește fabrici mari de asamblare de cipuri, inclusiv cea mai mare a Intel la nivel global, încearcă să se extindă în proiectarea cipurilor și, eventual, în fabricarea cipurilor, deoarece tensiunile comerciale dintre Statele Unite și China creează oportunități pentru Vietnam în această industrie.
Producătorul de cipuri a colaborat deja cu companiile tehnologice de top din Vietnam pentru a implementa AI în industriile cloud, auto și asistență medicală, a arătat un document publicat de Casa Albă în septembrie, când Washingtonul a îmbunătățit relațiile diplomatice cu Vietnam.