În ultimul trimestru al anului, românii care vor cumpăra un telefon nou cu Android vor fi puși să aleagă, în ceea ce privește căutarea pe internet, între Google și alte patru servicii, printre care rușii dornici de extindere de la Yandex.
Gigantul american a stabilit, prin licitație, alternativele la propriul motor de căutare ce vor fi disponibile în România în ultimul trimestru al anului. În afară de Google, românii vor putea alege unul din cele patru servicii pe care le vor avea la dispoziție.
Telefoanele cu Android vândute în România vor oferi următoarele patru alternative la Google: GMX, info.com, PrivacyWall și Yandex.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Alegerea motorului de căutare se face în cadrul procesului inițial de configurare pe care îl afișează telefoane cu Android la prima pornire. Printre opțiuni precum configurarea rețelei wireless și a contului personal, utilizatorul trebuie să spună dacă vrea să folosească Google sau una din alternative.
De comun acord cu Uniunea Europeană, Google a stabilit că va selecta trimestrial alternativele pe baza unei licitații - cine oferă mai mult pentru o anumită țară, devine una din alternativele la Google pe plan local.
Licitația pentru al patrulea trimestru al acestui an a fost intens criticată de cei de la DuckDuckGo, care spun că acest sistem favorizează companiile mari, care își pot permite plata unor sume mari de bani.
Asta se vede clar în repartizarea câștigătorilor pe țări. Dacă Bing al celor de la Microsoft a câștigat licitație pentru cele mai multe țări din vestul și nordul Europei, DuckDuckGo are doar câteva țări, printre care Bulgari, Croația și Liechtenstein.