Marile companii telecom din Spania, speriate de asaltul Digi. Industria remarcă: "Toți împotriva Digi. Pierd cote de piață în fața companiei românești, trebuie să taie din investiții!"

Marile companii telecom din Spania, speriate de asaltul Digi. Industria remarcă: "Toți împotriva Digi. Pierd cote de piață în fața companiei românești, trebuie să taie din investiții!"
scris 11 iul 2023
Digi Communication a continuat să crească, în primul semestru al acestui an, cu o viteză neobișnuită pe piața din Spania, care îngrijorează operatorii majori telecom - Telefónica, Orange, MasMóvil și Vodafone. În prima jumătate a anului, Digi a câștigat peste 400.000 de clienți noi, iar datele sugerează că goana abonaților către compania românească  va continua, pe fondul unor prețuri caracterizate ca low-cost. Surse din industrie afirmă în media spaniolă că, dacă marile companii vor continua să piardă cote de piață, vor fi nevoite să reducă investițiile în infrastructură.
 
Urmărește-ne și pe Google News
 
 
Digi aplică în Spania modelul de business utilizat cu succes în România, în ultimii aproape 30 de ani.
 
Datele avansate acum relevă că Digi are în continuare o creștere puternică a numărului de clienți, atât pe segmentul de servicii fixe, cât și pe cel de servicii mobile. Concret, operatorul a adăugat aproape 350.000 de clienți pe segmentul mobil și peste 88.000 de clienți la abonamentele prin fibră optică. Aceste cifre contrastează cu scăderea înregistrată de marile companii.

Scăderi de prețuri la produsele de bază începând cu luna august, susține ministrul Economiei CITEȘTE ȘI Scăderi de prețuri la produsele de bază începând cu luna august, susține ministrul Economiei

La polul opus se află Vodafone, care a pierdut 80.000 de abonați pe segmentul fix și peste 270.000 de clienți pe segmentul de servicii mobile, din ianuarie până în iunie. Operatorul britanic se află într-un proces de tranziție și pierde cotă de piață, repoziționându-și toate produsele și căutând un echilibru financiar.

În cazul Telefónica, cifrele nu sunt pozitive, dar compania rezistă din punct de vedere comercial datorită lansării MiMovistar. Pe segmentul de servicii mobile a pierdut 68.000 de abonați, în timp ce abonații prin fibră optică au scăzut cu 115.000, potrivit ADSLZone.

Orange rezistă pe segmentul fix datorită performanțelor comerciale bune ale ofertelor Love. Pe segmentul mobil, compania franceză a pierdut puțin peste 65.000 de clienți.
 
La rândul său, MásMóvil a pierdut din puterea comercială în ultimele trimestre și așteaptă finalizarea fuziunii cu Orange pentru a lucra la o strategie comună.
 
În aceste condiții, operatorii sunt foarte clari: "Vom reduce investițiile în infrastructură!".
 
Creșterea Digi nu lasă pe nimeni indiferent. Cu mii de angajați, operatorul român nu numai că nu își însoțește concurenții în creșterea prețurilor, ci chiar oferă mai mult la același preț. Surse din industria spaniolă remarcă faptul că Digi nu se concentrează pe profitabilitate și urmărește doar creșterea rapidă a numărului de abonați. Oricum ar fi, este arătat că Digi a devenit "principalul inamic" al celor patru mari companii de pe piața din Spania și totul indică faptul că în curând vom vedea oferte destinate clienților operatorului român.
 
viewscnt
Afla mai multe despre
digi
vodafone
orange
digi spania