Producătorul american de semiconductori Intel a anunțat amânarea, pentru aproximativ doi ani, a proiectelor care vizau construirea unor uzine de cipuri în Germania și Polonia, informează AFP.
Chiar dacă proiectele nu au fost abandonate, decizia grupului american este o adevărată lovitură pentru Germania, care a promis subvenții de zece miliarde de euro pentru a atrage Intel să construiască o uzină la Magdeburg (centru-est), scrie Agerpres.
În 2023, Intel a informat că a decis să investească aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a construi două facilități de producție a cipurilor la Magdeburg, unde urmau să fie create aproximativ 3.000 de locuri de muncă, iar debutul șantierului era programat pentru primul semestru al acestui an. Guvernul de la Berlin a promis că va oferi ajutoare de stat echivalente cu o treime din costul total al proiectului.
„Fondurile de care Intel nu mai are nevoie vor fi rezervate pentru soluționarea problemelor financiare ale bugetului federal”, a reacționat ministrul german de Finanțe, Christian Lindner, într-o postare pe rețeaua X (ex-Twitter).
În ceea ce privește uzina din Polonia, ce urma să fie construită la Wroclaw (sud-vest), Intel s-a angajat că va investi până la 4,6 miliarde dolari și va crea 2.000 de locuri de muncă directe.
Grupul american și-a justificat decizia de amânare a celor două proiecte prin previziunile sale referitoare la evoluția cererii de semiconductori, fără a oferi mai multe detalii.
La începutul anului, grupul american a decis să amâne și debutul șantierului pentru un nou centru de cercetare și dezvoltare ce urma să fie construit în Franța și, de asemenea, a înghețat proiectul care viza construirea unei uzine în Italia.
CITEȘTE ȘI OpenAI recunoaște că noul său model de inteligență artificială crește semnificativ riscul de a fi utilizat pentru crearea armelor biologice, radiologice sau nucleareRevizuirea planurilor privind activitățile din Europa contrastează cu dezvoltarea industrială a Intel în SUA, susținută de Guvernul american, care în luna martie a deblocat un pachet de subvenții cu o valoare de 20 de miliarde de dolari, pentru a permite grupului să își majoreze producția. Autoritățile americane mizează pe faptul că aceste subvenții vor permite Intel să construiască sau să își extindă uzinele din Arizona, Ohio, New Mexico și Oregon, ceea ce ar putea conduce la crearea a 30.000 de locuri de muncă. La rândul său, Intel ar urma să investească aproximativ 100 de miliarde de dolari în țara sa de origine.
Intel, odată cel mai mare producător mondial de semiconductori, trece prin una dintre cele mai grave perioade din istoria sa, în condițiile în care se chinuie să recupereze decalajul față de rivalii precum Nvidia, lider pe piața cipurilor cu Inteligență Artificială. În timp ce capitalizarea de piață a Nvidia a ajuns la 3.000 de miliarde de dolari, Intel are o capitalizare de piață mai mică de 100 de miliarde de dolari, după ce a publicat rezultate dezamăgitoare pe trimestrul al doilea.