Greu încercatul producător taiwanez HTC încearcă să revină în atenție agățându-se de trendul metavers și anunțând un smartphone care este promovat pe baza acestui concept.
Un metavers, în adevăratul sens al cuvântului, este încă foarte departe de a deveni realitate, însă, asta nu împiedică departamentele de marketing ale multor companii de tehnologie să folosească terminologia reinventată de Mark Zuckerberg pentru a-și promova produsele.
HTC, care este unul dintre cei mai apreciați producători de căști de VR/AR, însă mai are destul de puține în comun cu piața de smartphone-uri, anunță Desire 22 Pro.
CITEȘTE ȘI Încă un produs Google se închideAcesta este promovat ca fiind companionul perfect pentru casca Vive Flow VR, însă, producătorul nu spune concret ce anume face din acest telefon un companion perfect. În principiu, casca merge cu orice telefon cu Android.
Conform versiunii taiwaneze a site-ului HTC, telefonul va oferi un portofel digital și suport pentru NFT-uri. Cel puțin în Taiwan, dispozitivul va fi și vândut împreună cu un NFT gratuit.
Dincolo de aceste aspecte, Desire 22 Pro este un mid-range tipic, cu Snapdragon 695, 8GB RAM, 128GB stocare și o baterie de 4.520mAh, care poate fi încărcată inclusiv wireless.
Ecranul FHD de 6,6 inch are o rată de refresh de 120Hz și găzduiește o cameră frontală de 32MP. Pe spatele telefonului există trei camere foto, de 64MP, 13MP (ultra-wide) și un senzor de profunzime de 5MP.
Desire 22 Pro va fi disponibil de la 1 august și ar trebui să coste în jur de 460 de euro.