HBO le-a oferit 250.000 de dolari hackerilor care au spart serverele companiei

HBO le-a oferit 250.000 de dolari hackerilor care au spart serverele companiei
scris 11 aug 2017

250.000 de dolari a fost oferta celor de la HBO în schimbul “tăcerii” hackerilor.

Hackerii care au spart servele HBO au trimis un mail mai multor publicații americane în care este inclusă o convorbire a acestora cu un executiv al companiei care le-a oferit un sfert de milion de dolari în monedă virtuală bitcoin.

Urmărește-ne și pe Google News

Schimbul de mail-uri dintre HBO și hackeri a avut loc în luna iulie, înainte ca totul să devină public. Banii erau oferiți cu un semn de bună credință din partea companiei și urmau să fie justificați ca făcând parte dintr-un program de tip “bug bounty”.

Acest gen de programe este folosit de numeroase companii pentru a descoperi probleme de securitate ale propriilor echipamente și aplicații. Cei care descoperă și raportează astfel de probleme sunt recompensați financiar în funcție de gravitatea vulnerabilității.

Hackerii care au spart serverele HBO cer recompensă CITEȘTE ȘI Hackerii care au spart serverele HBO cer recompensă

Hackerii au acuzat HBO că a încercat doar să tragă de timp prin această ofertă. După evoluția ulterioară a evenimentelor, se pare că cei de la HBO nu au livrat banii hackerilor, ceea ce a dus la escaladarea evenimentelor.

Hackerii au publicat deja scenariul unui episod nelansat la vremea respectivă din Game of Thrones și datele de contact ale unora dintre actorii serialului.

Cum HBO nu a plătit până acum recompensa cerută, probabil pentru a nu încuraja și alte atacuri viitoare de acest gen, șansele ca acest lucru să se mai întâmple par să fie din ce în ce mai mici. Asta nu exclude, însă, ca hackerii să încerce în continuare să strice imaginea companiei pentru a se răzbuna și a transmite un mesaj către alte entități care vor refuza pe viitor să plătească.

viewscnt
Afla mai multe despre
hbo
hackeri