Noul lider al pieței din China, Oppo, și-a lansat noul vârf de gamă, Find X3 Pro, un smartphone care încearcă foarte tare să impresioneze.
Find X3 Pro se laudă cu un ecran 1440p de 6,7 inch, cu o rată adaptivă de refresh, care poate ajunge la 120Hz și faptul că poate afișa peste 1 miliard de culori.
MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Sistemul foto de pe spate reprezintă unul din principalele elemente de design prin care acest smartphone se va face remarcat - este o mare umflatură, însă nu una banală, ci pe care producătorul a încercat să o facă să arate cât mai bine.

Acesta este compus din nu mai puțin de patru camere, dintre care două sunt Sony IMX766 cu 50MP (wide și ultrawide), cărora lise adaugă o lentilă tele de 13MP și una macro de 3MP, numită microscopică de producător.

La interior se regăsește chipset-ul Snapdragon 888, cu 5G, 12GB memorie RAM, 256GB spațiu de stocare și o baterie de 4.500 mAh, care se încarcă cu 65W cu fir și 30W wireless.

Oppo va anunța ulterior prețul și disponibilitatea lui Find X3 Pro.