FAN Courier a investit 5 milioane de euro într-un centru de tranzit. Un sfert din expediții vor fi procesate în Brașov

FAN Courier a investit 5 milioane de euro într-un centru de tranzit. Un sfert din expediții vor fi procesate în Brașov
scris 17 iun 2016

FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, a finalizat lucrările de construcție ale centrului de tranzit de la Brașov, în urma unei investiții de 5 milioane de euro, care va putea prelua un sfert din activitatea companiei.

”Hub-ul FAN Courier Brașov este cea mai importantă investiție pe care ne-am asumat-o în ultimii an, pentru a descentraliza o parte semnificativă din activitatea pe care o desfășurăm la nivelul întregii țări. Brașovul (…) s-a dezvoltat constant în ultimii ani și devine un centru de business care generează tot mai multă activitate pentru noi, industria de curierat. Astfel, centrul de aici va degreva pe de o parte activitatea care acum este concentrată în București și ne va ajuta la eficientizarea activității curente”, a declarat Felix Pătrășcanu, unul dintre cei trei acționari ai FAN Courier, într-un comunicat remis Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

FAN Courier Brașov va avea capacitatea de a prelua aproximativ  24% din activitatea curentă a companiei.

Demarată la finele anului 2014, investiția în centrul de la Brașov a fost realizată din surse proprii și a reprezentat o treime din totalul investițiilor pe care FAN Courier le-a realizat în anul 2015.

”Dintotdeauna, strategia noastră s-a bazat pe o creștere sănătoasă, pentru care ne-am făcut calcule din timp. Am cumpărat terenul și am început construcția în momentul în care am fost convinși că ne vom putea asuma investiția în termenii de calitate pe care îi doream și plecând de la nevoile identificate ale clienților noștri. Anual, investițiile pe care le programăm sunt direcționate către modernizarea și completarea flotei auto, către pregătirea personalului și modernizarea infrastructurii tehnologice cu care lucrăm. Datorită volumului de expediții în creștere de la un an la altul, investiția de la Brașov a devenit imperios necesară în ultimii ani”, a explicat Adrian Mihai, acționar al FAN Courier.

ÎCCJ menține sechestrul DIICOT de la Rompetrol. Kazahii au avut inițial avocați din oficiu, plătiți de stat cu 35 lei CITEȘTE ȘI ÎCCJ menține sechestrul DIICOT de la Rompetrol. Kazahii au avut inițial avocați din oficiu, plătiți de stat cu 35 lei

Centrul FAN Courier Brașov, construit pe o suprafață de aproximativ 34.000 mp, va avea aproximativ 300 de angajați, personalul recrutat de pe piața locală a forței de muncă.

Compania estimează că tendința pieței locale de curierat rămâne una ascendentă și pe termen mediu, în principal datorită creșterii comerțului online. Potriit FAN Courier, urmare a exploziei comerțului online, segmentul B2C (business to consumer) a ajuns să depășească 35% din totalul expedițiilor anuale în timp ce segmentul B2B (business to business) este de aproximativ 60%.

”Anual, avem aproximativ 25 de milioane de comenzi, iar distribuirea efortului curent pe două HUB-uri în loc de unul ne ajută în respectarea angajamentelor asumate în relația cu clienții.  Extinderea de la Brașov face parte dintr-un plan mai amplu în care, pe termen mediu luăm în calcul modernizarea unui al treilea sediu regional. Analizăm mai multe locații din țară, iar criteriile țin inclusiv de calitatea infrastructurii rutiere”, a declarat Neculai Mihai, acționar FAN Courier.

Pentru anul în curs, compania  a bugetat o creștere cu 15% a afacerilor, la 102 milioane de euro.

În 2015, investițiile realizate de FAN Courier au depășit 12 milioane de euro, cu aproape 50% mai mari decât estimările inițiale.

Euroins vinde tot mai multe polițe RCA, deși se află în redresare financiară. Subscrierile au crescut cu 9% la 5 luni CITEȘTE ȘI Euroins vinde tot mai multe polițe RCA, deși se află în redresare financiară. Subscrierile au crescut cu 9% la 5 luni

FAN Courier a fost înființată în 1998 și este controlată de Felix Pătrășcanu și frații Adrian și Neculai Mihai și a devenit liderul pieței de curierat în anul 2006.

COmpania deservește cei peste 30.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 4.550 de colaboratori și a unei flote auto de peste 2.750 de autovehicule.

Anul trecut, potrivit Ministerului Finanțelor Publice, FAN Courier a înregistrat afaceri de 399,3 milioane de lei, în creștere cu 19,7% față de 2014, iar profitul net a urcat cu 20,6%, la 74,1 milioane de lei.

Principalii concurenți ai FAN Courier sunt DHL International România, TNT România, Urgent Cargus și UPS România.

viewscnt
Afla mai multe despre
fan courier
centru
brasov
investitie
curierat