Apple a reușit un nou trimestru excelent din punct de vedere financiar, datorită în primul rând serviciilor, dar și a creșterii veniturilor din vânzarea iPhone-urilor.
Apple a depășit așteptările analiștilor, după un nou trimestru cu rezultate financiare excelente, în care veniturile totale au crescut de la an la an cu 17 procente.
Cea mai mare creștere a venit de la divizia de servicii, acolo unde produse precum Apple Music, Apple Pay, App Store sau iCloud au cumulat venituri de 9,54 miliarde de dolari.
Față de același trimestru al anului trecut, serviciile Apple au înregistrat o creștere de 31%.
În cadrul conferinței cu investitorii, șeful Apple, Tim Cook, a spus că până în 2020 compania pe care o conduce poate să-și dubleze veniturile din 2016.
Cel de-al doilea mare succes al ultimului trimestru a fost iPhone. Datorită prețului mai mare al lui iPhone X, Apple a reușit să crească veniturile fără o creștere pe măsură a vânzărilor.
Cu 724 de miliarde de dolari, față de 606 miliarde de dolari în urmă cu un an, veniturile generate de smartphone-urile Apple au crescut cu aproximativ 20 de procente.
Apple a livrat 41,3 milioane iPhone-uri în ultimul trimestru fiscal.