Alexa, asistentul digital comercializat de Amazon, este acuzat că a înregistrat și trimis o discuție privată fără acordul utilizatorilor.
O convorbire între un cuplu din Portland, Oregon a ajuns la un coleg al acestora după ce asistentul digital Alexa a înregistrat-o și expediat-o fără ca cuplul să fi dat o comandă expresă în acest sens.
Incidentul, care a fost relatat de presa locală, este confirmat de Amazon, care și-a cerut scuze celor înregistrați și a emis o explicație oficială.
Conform celor de la Amazon, incidentul a fost posibil din cauza mai multor interpretări greșite din partea Alexa – o serie de coincidențe destul de dificil de crezut.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Alexa și-a auzit numele rostit și a început să înregistreze. Apoi a auzit în conversație ceea ce i s-a părut că sună ca o comandă pentru trimiterea unui mesaj. A întrebat cui, iar din discuția celor doi soți a auzit un nume. L-a căutat în agendă și i-a trimis întreaga înregistrare.
Ca și alte produse concurente, asistentul digital al celor de la Amazon este conectat la internet și funcționează pe baza comenzilor vocale. Pentru a răspunde la comenzile vocale, acesta trebuie să asculte în permanență.
Produse precum Alexa, care ascultă, sunt conectate la internet și aparțin unor companii care trăiesc de pe urma datelor de personale, ar trebui să ridice semne de întrebare de la bun început utilizatorilor care se preocupă de intimitatea lor.