Scopul nu este un efect vizual exagerat, ci recuperarea detaliilor reale, așa cum le percepi. Ca să eviți halourile și culorile nenaturale, pornești de la captură curată, în serie bracketing, și continui cu o îmbinare atentă.
Un flux simplu: compui pe trepied, blochezi expunerea și balansul de alb, activezi bracketing (de exemplu, ±2 EV în 3 sau 5 cadre) și declanșezi cu întârziere sau telecomandă.
În post, îmbini cadrele în mod natural, apoi ajustezi local lumina fără a rupe coerența scenei.
Când și cum faci bracketing
Folosești bracketing când histograma cade simultan în stânga și în dreapta în cadrul de bază. Setezi RAW, balans de alb fix, ISO minim pentru dinamică maximă. Dacă există vânt sau apă în mișcare, alege 3 cadre (−2, 0, +2 EV) pentru a reduce riscul de artefacte; pe scene statice, 5 sau 7 cadre extind marja. Închide diafragma la f/8–f/11 pentru claritate și păstrează aceeași diafragmă pe toate cadrele, lăsând timpul să varieze.
Blochează expunerea sau lucrează în modul M ca să eviți schimbări între cadre. Oprirea stabilizării pe trepied previne microcorecțiile nedorite. Dacă lumina este foarte puternică, un filtru gradat soft pe cer îți reduce numărul de cadre necesare, scăzând munca ulterioară.
Îmbinare fără halouri
În software, începe cu o îmbinare „naturală” sau „realistă”, nu cu preseturi agresive. Menține un contrast global moderat, apoi lucrează local: recuperezi detalii pe cer cu măști line, ridici umbrele din prim-plan fără a le supra-satura. Evită claritatea excesivă pe marginea orizontului, acolo apar halourile.
Dacă vezi contururi luminoase nenaturale, întoarce-te la o îmbinare mai blândă sau micșorează intensitatea tonemapping-ului.
La final, aplică o curba discretă și verifică imaginea la mărire 100% pe tranziții cer-sol, ramuri, cabluri. Culorile trebuie să rămână credibile; dacă cerul devine magenta sau cyan nefirești, ajustează balansul și saturația selectivă. Un HDR bun nu se recunoaște la prima vedere, ci se simte natural.
