Challenge Accepted pentru soluționarea problemelor din medicină, educație și societate

Challenge Accepted pentru soluționarea problemelor din medicină, educație și societate
scris 27 mar 2018

3 zile, 48 de ore de codare, 100 de hackeri, 12 mentori profesioniști din IT, 25 de echipe de programatori, iar în spatele cifrelor, inițiativă, muncă, motivație, dăruire, responsabilitate, inovație, creativitate, soluții. Așa arată, anul acesta, provocarea lansată de Școala Informală de IT, prin cea de-a patra ediție Challenge Accepted, unde victoria lui „nu mă dau bătut” și maratonul de codare sunt dedicate misiunii de a schimba lumea prin tehnologie.  

Timp de 3 zile, la Cluj-Napoca, va avea loc o experiență care antrenează developeri, arhitecți de software, antreprenori, seniori din IT sau tineri aflați la începutul carierei, pentru care ambiția de a îmbunătăți viața oamenilor prin aplicații inovative este o lecție despre „aici și acum”.

În această misiune, se vor face auzite vocile ONG-urilor, ale instituțiilor, ale asociațiilor profesionale și nu numai, care vor prezenta, temeri, probleme, nevoi, pe care le cunosc în toată complexitatea lor, din sfera educației și din domeniul medical și social. Pasiunea pentru tehnologie a celor 25 de echipe de programatori va deveni o atitudine fermă spre a soluționa aceste nevoi nu doar semnalate, ci și auzite.  Cele doar 48 de ore de codare, mai mult decât un maraton, vor însemna muncă dedicată pentru a aduce un impact pozitiv semnificativ în viețile oamenilor, prin prototipuri de aplicații simple pentru soluții complexe. Într-un singur weekend, problemele vor deveni provocări, iar ideile de rezolvare, MVP-uri.

Urmărește-ne și pe Google News

Provocările ne unesc 

Cei 100 de hackeri pasionați de tehnologie din cele 25 de echipe participante vor fi motivați, inspirați și încurajați de profesioniști cu o bogată experiență în companii IT de top, naționale și internaționale. Cu un interes autentic pentru inovație și oameni, cei 12 mentori vor fi pregătiți să își sprijine echipele atunci când vor apărea situații dificile, dar și să îi îndrume pas cu pas pe tot parcursul hackathonului.

Munca și colaborarea, receptivitatea și răbdarea, creativitatea și inovația vor fi alături de JAVA, Android, iOS, C#, JavaScript, Big Data, Machine Learning, Cloud, IoT sensors (Raspberry Pi, Arduino) și alte tehnologii moderne, care vor deveni instrumentele participanților pentru a da naștere soluțiilor reale.

Hai să schimbăm lumea împreună 

Challenge Accepted - eveniment organizat de Școala Informală de IT - este deschis publicului larg. Fie că reprezinți un ONG (și nu numai) și dorești să propui nevoi reale din domeniul medical, educativ sau social, fie că ai o bogată experiență în IT și dorești să devii mentor sau hacker în cadrul competiției, fie că ești la început de drum în cariera ta, dar ești pasionat de tehnologie, alătură-te acestei inițiative.

Înscrie-te pe site www.challenge.scoalainformala.ro și vino să schimbăm vieți la Challenge Accepted.

viewscnt
Afla mai multe despre
challenge accepted
it
medicina