Jeff Weiner, CEO-ul platformei de socializare LinkedIn, a renunțat la acțiuni în valoare de 14 milioane de dolari, pe care trebuia să le primească ca bonus din partea companiei, și a cerut ca titlurile să fie oferite subordonaților săi, transmit Business Insider și Re/Code.
“Jeff nu a primit acțiuni anul acesta, la cererea lui. A cerut ca pachetul de acțiuni pe care trebuia să-l primească să fie acordat angaților”, a declarant un purtător de cuvânt al companiei pentru Re/Code.
Weiner a fost, probabil, influențat de gestul directorului general al Twitter, Jack Dorsey, care a oferit angajaților o treime din acțiunile sale la companie, la scurt timp după ce a decis să disponibilizeze circa 8% din personal. Valoarea acțiunilor oferite de Dorsey era, la acel moment, de circa 200 de milioane de dolari.
LinkedIn nu a dezvăluit informațiile privind remunerația totală a lui Weiner pentru 2015, dar, cu un an în urmă, acesta a primit în total echilaventul a 15,6 milioane de dolari, din care peste 10 milioane de dolari sub formă de acțiuni.
CITEȘTE ȘI Reacții ironice pe Twitter după ce Bernie Sanders a considerat inacceptabil ca românii să aibă viteză mai mare la internet decât americaniiAcțiunile LinkedIn au pierdut aproape 40% din valoare de la începutul lunii februarie, pe fondul previziunilor pesimiste privind rezultatele financiare.
Compania se așeaptă să raporteze, pentru primul trimestru al anului fiscal 2016 (care se încheie la finele lunii martie), venituri totale de 820 de milioane de dolari, în creștere de la 638 milioane de dolari în primul trimestru al anului trecut, și un profit net ajustat de 55 de cenți/acțiune, în scădere de la 57 de cenți/acțiune în perioada similară din 2015. Anterior publicării acestor previziuni, analiștii de pe Wall Street estimau, pentru primul trimestru al anului, venituri de circa 868 milioane de dolari și un profit de 75 de cenți/acțiune.
Steve Sordello, directorul financiar al rețelei sociale, a declarat că estimările pentru primul trimestru din 2016 reflectă "presiunea constantă de pe piețele internaționale, generată de condițiile economice globale".
Înființată în 2003, platforma de socializare în scopuri profesionale LinkedIn avea, la finele lunii decembrie, 414 de milioane de membri la nivel global.