BlackBerry nu va renunța, cel puțin deocamdată, la propriul său sistem de operare, a anunțat CEO-ul Jonh Chen, reacționând la zvonurile apărute în presă, potrivit cărora smartphone-urile companiei canadiene vor utiliza exclusiv Android, dezvoltat de Google.
"Vom continua să investim în BlackBerry 10 în 2016, dar vom dezvolta, în același timp, un nou telefon bazat pe Android", a adăugat CEO-ul, într-o postare pe blogul Blackberry.
Anunțul vine în contextul în care, săptamâna trecută, Chen a declarat, într-un interviu acordat CNET la evenimentul CES 2016, că BlackBerry va lansa cel puțin un nou model de smartphone anul acesta. Potrivit CEO-ului, dispozitivul (sau dispozitivele) ar urma să folosească sistemul de operare Android.
CITEȘTE ȘI Apple Music trece de 10 milioane de abonați Primul telefon BlackBerry cu Android, Priv, a fost lansat anul trecut.
Jonh Chen spune însă că utilizatorii BlackBerry 10 vor primi în cursul anului acesta cel puțin două actualizări pentru sistemul de operare, 10.3.3 și 10.3.4, iar BlackBerry OS este "departe de a fi mort".
Totuși, deși probabil BlackBerry va lansa în continuare actualizări pentru sistemul său de operare, cel mai probabil modelele viitoare vor fi bazate pe Android, notează site-urile de specialitate.