Americanii de la Qualcomm ar putea anunța, săptămâna viitoare, preluarea rivalului olandez NXP Semiconductors, în condițiile în care negocierile dintre cele două companii sunt într-un stadiu avansat, au declarat surse apropiate situației pentru Bloomberg. Tranzacția ar urma să fie cea mai mare din istoria industriei de semiconductoare.
Anunțul privind tranzacția ar putea fi făcut după publicarea rezultatelor trimestriale ale NXP, care este programată pe 26 octombrie, sau la începutul lunii noiembrie, după ce și Qualcomm își va anunța rezultatele.
Qualcomm încearcă să își reducă dependența de piața telefoanelor mobile, care este în declin, și să își vândă procesoarele și modemurile către alte industrii, cum este cea auto, unul dintre punctele forte al NXP.
Cele două companii negociază încă prețul de cumpărare, care ar urma să fie situat în intervalul 110-120 de dolari. Potrivit unor surse contactate de CNBC, NXP ar fi dispusă să accepte prețul mai mic, echivalentul a circa 33,7 miliarde de dolari.
În aprilie, NXP Semiconductors a cumpărat subsidiara din România a producătorului american de microprocesoare Freescale Semiconductor pentru 15,33 milioane de dolari, potrivit datelor subsidiarei. Tranzacția este parte a operațiunii de preluare a Freescale Semiconductor de către NXP Semiconductors (fostă Philips Semiconductors), care a avut loc în 2015 și s-a ridicat la 11,8 miliarde de dolari.