Apple lucrează la un nou iPad Mini

Apple lucrează la un nou iPad Mini
scris 30 dec 2022

Cea mai mică tabletă din portofoliul Apple va fi actualizată cu un nou procesor și va primi, după mulți ani, un design nou.

În ciuda unora dintre zvonurile care au circulat în ultimul an, Apple nu are de gând să renunțe la tableta iPad Mini. Din contră, aceasta va primi, în sfârșit, mai multă atenție din partea companiei americane.

Urmărește-ne și pe Google News

Ming-Chi Kuo, analistul care urmărește îndeaproape mutările Apple prin intermediul deciziilor luate la nivelul furnizorilor de componente și reușește să intuiască schimbările făcute de compania americană, este convins că Apple lucrează la o nouă versiune de iPad Mini.

Aplicația de prelucrare video DaVinci Resolve, disponibilă pe iPad CITEȘTE ȘI Aplicația de prelucrare video DaVinci Resolve, disponibilă pe iPad

Rămasă neschimbată din punct de vedere vizual de când a fost lansată prima oară, în 2012, tableta iPad Mini va primi cu această ocazie un mult întârziat nou design.

Dincolo de noul design, principala noutate va fi înlocuirea chipset-ului A15 Bionic cu o versiune nouă și, bineînțeles, mai puternică.

Apple are în acest caz două opțiuni. Cea mai facilă ar fi trecerea la chipset-ul A16, care este folosit acum de iPhone 14 Pro. Există, însă, și varianta folosirii unui cip din noua generație M, dezvoltată intern de Apple și folosită deja pe tabletele iPad Pro.

A doua variantă ar presupune, însă, schimbarea încadrării în portofoliul Apple. Dacă va folosi un cip din seria M1 sau M2, iPad Mini va costa mai mult și nu va mai fi cea ieftină opțiune.

Noua versiune de iPad Mini ar urma să fie lansată cel mai devreme spre finele lui 2023 sau, cel târziu, în prima parte a lui 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
tableta
ipad mini