Apple în 2005 și 2015: Principalii indicatori financiari ai celei mai profitabile companii tehnologice

Apple în 2005 și 2015: Principalii indicatori financiari ai celei mai profitabile companii tehnologice
scris 30 oct 2015

Gigantul IT american Apple și-a mai trecut o victorie în palmares în această săptămână, după ce a raportat un profit net de 53,4 miliarde de dolari pentru anul fiscal încheiat pe 30 septembrie, cel mai mare profit anual înregistrat vreodată de o companie. Precedentul record, de 45,2 miliarde de dolari, a fost atins în 2008 de ExxonMobil, într-o perioadă în care companiile din domeniul tehnologic nu îndrăzneau să spere că ar putea egala profiturile obținute de grupurile petroliere.

Creșterea Apple din ultimul deceniu, susținută în principal de succesul înregistrat de iPhone, este remarcabilă: profitul companiei cu sediul la Cupertino a crescut de peste 40 de ori în perioada 2005-2015, în timp ce cifra de afaceri s-a majorat de 17 ori, transformând Apple în cel mai mare brand și cea mai valoroasă companie de pe planetă, arată datele Statista.com.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru primul trimestru al anului fiscal 2015/2016, Apple a anunțat că se așteaptă la o cifră de afaceri cuprinsă între 75,5 și 77,5 miliarde de dolari, iar directorul general Tim Cook s-a declarat încrezător că vânzările de telefoane iPhone vor depăși cifrele record din perioada similară a anului trecut, când Apple a comercializat 74,46 milioane telefoane iPhone.

Apple în 2005 și 2015: Principalii indicatori financiari ai celei mai profitabile companii tehnologice
viewscnt
Afla mai multe despre
apple
profit
rezultate
grafic