Apple, dată în judecată pentru că ar fi vândut unor terți date personale din conturi iTunes

Apple, dată în judecată pentru că ar fi vândut unor terți date personale din conturi iTunes
scris 25 mai 2019

Compania Apple a fost dată în judecată de mai mulți clienți care susțin că informațiile lor din conturile iTunes au fost vândute unor terți, scrie Billboard.

Reclamanții cer daune în valoare de 5 milioane de dolari, potrivit documentelor depuse vineri la un tribunal din districtul California, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Leigh Wheaton, Jill Paul și Trevor Paul, utilizatori iTunes din Rhode Island și Michigan, au depus plângeri în care susțin că, în ciuda faptului că Apple are o campanie privind apărarea informațiilor cu caracter personal, a preluat și vândut informații unor terți.

În documente se mai arată că Apple își suplimentează veniturile prin vânzarea, împrumutarea și transmiterea către terți ale informațiilor privind muzica pe care clienții săi o cumpără de pe iTunes Store.

Datele la care este făcut referire sunt numele complete, adresele domiciliilor, genul și, în anumite cazuri, titluri de înregistrări cumpărate de pe iTunes Store, apoi înmagazinate în dispozitivele clienților.

Mai este adusă acuzația că, după ce Apple oferă aceste informații, cei care beneficiază de datele referitoare la muzică le combină cu unele personale ale clienților Apple și le revând. 

Compania americană este acuzată și că a vândut, închiriat, transmis sau dezvăluit informații personale privind muzica ascultată de milioane de clienți către dezvoltatri de diverse aplicații mobile disponibile pentru descărcare în App Store, precum și către agregatori de date și alți terți.

Firmă de consultanță: Divulgarea ilegală de date, printre faptele sancționate în primul an de GDPR CITEȘTE ȘI Firmă de consultanță: Divulgarea ilegală de date, printre faptele sancționate în primul an de GDPR

Politica de confidențialitate a Apple presupune că sunt colectate doar „informațiile cu carecter nepersonal” care nu sunt direct legate de utilizatori individuali, care nu permit asocierea directă cu un anumit individ. În plus, compania își rezervă dreptul de a colecta, folosi, transfera și dezvălui aceste informații nepersonale în orice scop. Pe pagina dedicată confidențialității, Apple susține că informațiile pe care le poate colecta cuprind activitățile de pe iTunes Store, App Store, Mac App Store, App Store for Apple TV și iBooks Stores, între altele.

 

Apple mai explică faptul că informațiile sunt agregate și „folosite pentru a ne ajuta să oferim informații mai utile clienților noștri și să înțelegem ce părți din site-ul nostru, produsele și serviciile sunt de cel mai mare interes”.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
itunes
date
terti
vanzare
judecata
clienti