Facebook a eliminat în primele trei luni ale anului aproximativ 2,2 miliarde de conturi false, potrivit unui anunț făcut joi.
Într-un raport citat de Variety, compania a transmis: „Am remarcat o creștere abruptă în crearea de conturi false, abuzive pe Facebook, în ultimele șase luni. Am interceptat majoritatea a acestora la câteva minute după înregistrare.Cu toate acestea, atacuri aututomate au rezultat din multe dintre aceste conturi după detectarea noastră inițială”, scrie News.ro.
Compania a eliminat proactiv 99,8% dintre aceste conturi, asta însemnând că ele au fost detectate de unelte automate înainte ca utilizatorii să le raporteze. Conturile care sunt detectate imediat după ce au fost create nu sunt luate în calcul ca bază a utilizatorilor activi lunar ai Facebook, care era de 2,38 de miliarde la finalul lunii martie.
Facebook a încheiat trimestrul cu un număr estimativ de 119 milioane de conturi false active.
Guy Rosen, vicepreședinte al companiei, a spus că cea mai mare parte a activității acestor conturi era una comercială.
Compania a subliniat că se perfecționează în vederea eliminării proactive a conținutului care încalcă standardele comunității. Spre exemplu, 65% dintre toate postările înlăturate pe baza discursului înstigator la ură au fost eliminate fără ca utilizatorii să le semnaleze. Anul trecut, a fost vorba despre 38%.
În primul trimestru al acestui an, compania a înlăturat 19,4 milioane de postări din cauza nudității. Cât privește pornografia infantilă, Facebook a transmis că cifrele în acest caz au scăzut și a recunoscut că este posibil să nu fi fost pregătită pe de-a întregul pentru a intercepta totul.