Apple și Meta au purtat negocieri pentru un parteneriat care implică folosirea tehnologiilor de AI ale celei din urmă pe iPhone.
Lista companiilor cu care Apple a negociat folosirea funcțiilor de inteligență artificială pe propriile produse este mai lungă decât se știa până acum. Oe aceasta, conform Wall Street Journal, adăugându-se și Meta.
Ca și în cazul discuțiilor cu alte companii, Apple vrea ca modelele lingvistice Meta să reprezinte o opțiune pentru funcțiile de AI de pe iPhone și celelalte produse ale companie.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe lângă Meta, Apple ar mai fi discutat cu Anthropic și Perplexity, dar niciuna dintre discuții, nu s-a concretizat, deocamdată.
Anterior, Apple a avut negocieri similare cu Google și OpenAI, însă, dintre toate negocierile, doar cele cu OpenAI s-au concretizat până acum. Funcții de AI pentru iPhone cu ajutorul ChatGPT au fost anunțate la WWDC 2024.
Negocieri similare poată Apple și în China, cu companiile locale care dezvoltă funcții de AI. Acolo, Apple este obligată să aleagă unul din modelele lingvistice aprobate de autorități.