Amazon.com Inc (AMZN.O) și Pandora Media Inc (P.N.) plănuiesc să lanseze noi versiuni ale serviciilor lor de streaming muzical în săptămânile următoare, a anunțat duminică publicația americană The New York Times, citând mai multe surse apropiate de aceste proiecte, informează Reuters.
Pandora ar putea să anunțe planurile ce vizează extinderea platformei sale muzicale pe baza unui abonament lunar de 5 dolari, în această săptămână, iar printre noile funcții ale serviciului său de streaming se vor afla posibilitatea de a ”sări” peste mai multe cântece și posibilitatea de a stoca un playlist mai mare, cu o durată de câteva ore. Pandora intenționează să lanseze și o platformă muzicală on-demand până de Crăciun. O astfel de platformă, ce va avea un abonament de 10 dolari pe lună, va concura cu Spotify și Apple Music, scrie News.ro.
Specialiștii media din Statele Unite se așteaptă ca și grupul Amazon să lanseze o platformă de streaming muzical, bazată pe un catalog amplu, contra unui abonament de 10 dolari pe lună. Platforma va fi disponibilă și pentru un abonament de 5 dolari, însă doar pentru clienții Amazon care folosesc sistemul audio Echo, creat de grupul american.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ambele companii se apropie de încheierea unor negocieri importante, care au durat mai multe luni, cu casele de discuri majore și cu publisherii importanți din industria muzicală, care le vor permite să ofere clienților lor o gamă de servicii noi, precizează The New York Times.
Amazon se pregătește, de asemenea, să lanseze un serviciu de streaming muzical pe bază de abonament - 9,99 dolari pe lună -, după modelul rivalilor săi majori, a raportat agenția de presă Reuters în luna iunie.