Acțiunile LinkedIn au scăzut cu 28%, pe fondul previziunilor pesimiste

Acțiunile LinkedIn au scăzut cu 28%, pe fondul previziunilor pesimiste
scris 5 feb 2016

Acțiunile plarformei de socializare în scopuri profesionale LinkedIn au scăzut joi, pe bursa de la New York, cu aproximativ 28% în "after hours" (după închiderea bursei), după ce compania a anunțat că anticipează scăderea profitului net ajustat (raportat non-GAAP) în primul trimestrul din 2016, comparativ cu perioada similară a anului precedent, potrivit Yahoo Finance.

În perioada octombrie-decembrie, LinkedIn a înregistrat venituri de 862 de milioane de dolari, în creștere cu peste o treime față de perioada similară din 2015, și un profit net ajustat de 94 de cenți/acțiune, în urcare cu 54%, depășind astfel așteptările analiștilor, care anticipau, în medie, un profit ajustat de 78 de cenți/acțiune și un venit de 858 milioane de dolari. 

Urmărește-ne și pe Google News

Deși rezultatele financiare ale companiei au fost mai bune decât cele înregistrate cu un an în urmă și au depășit estimările, acțiunile LinkedIn au scăzut puternic joi după închiderea ședinței de tranzacționare pe piața principală, investitorii fiind dezamăgiți de prognozele pentru trimestrul actual.

Mark Zuckerberg vrea ca Facebook să ajungă la 5 miliarde de utilizatori până în 2030 CITEȘTE ȘI Mark Zuckerberg vrea ca Facebook să ajungă la 5 miliarde de utilizatori până în 2030

Compania se așeaptă să raporteze, la finele lunii martie, venituri totale de 820 de milioane de dolari, în creștere de la 638 milioane de dolari în primul trimestru al anului trecut, și un profit net ajustat de 55 de cenți/acțiune, în scădere de la 57 de cenți/acțiune în perioada similară din 2015. Analiștii de pe Wall Street estimau, pentru primul trimestru al anului, venituri de circa 868 milioane de dolari și un profit de 75 de cenți/acțiune.

Steve Sordello, directorul financiar al LinkedIn, a declarat că estimările pentru primul trimestru din 2016 reflectă "presiunea constantă de pe piețele internaționale, generată de condițiile economice globale".

Înființată în 2003, rețeaua de socializare LinkedIn avea, la finele lunii decembrie, 414 de milioane de membri la nivel global.

În decembrie, Facebook a anunțat că intenționează să lanseze o nouă versiune a rețelei de socializare, Facebook at Work, dedicată colaborării în scopuri profesionale. Cel mai probabil, aceasta va fi similară cu LinkedIn și va reprezenta un competitor puternic al acesteia.

viewscnt
Afla mai multe despre
linkedin
retea socializare
socializare profesionala
facebook
profit
venituri
rezultate