Fondator al mai multor afaceri de nișă, Octavian Bădescu și-a vândut recent compania de curierat Sameday către eMag, într-o tranzacție discretă de la început până la sfârșit. În urmă cu 5 ani, Bădescu își vindea compania pentru cercetări de piață Retailplus Eastern Europe către grupul Nielsen, lider mondial în domeniu. "Un exit se pregătește încă din momentul din care ai pornit construcția", spune Bădescu într-un interviu pentru Profit.ro. Și anunță că se gândește acum să intre pe piața imobiliară: "Nu mă interesează să fiu cel mai bogat din cimitir!".
Reporter: Când au început discuțiile cu eMAG? Cum au decurs negocierile? Au fost dificile? Au fost discuții/tatonări și cu alți investitori ?
Octavian Bădescu: Retoric vorbind, ce anume e ușor în viață ? Însă nu e cazul să întru în detalii pe această temă. Odată ce acționariatul a redevenit la formula „Bădescu și Băltaru” și delistarea a devenit o certitudine, am remarcat un interes mai extins și mai consistent/concret pentru compania noastră. În cele din urmă, istoria demonstrează că am rezonat cu eMag și - așa cum a reieșit din comunicatul oficial, nu vin acum cu alte comentarii legate de tranzacție - am considerat această companie ca partenerul potrivit pentru continuarea drumului Sameday Courier.
Rep: Ce recomandări aveți pentru antreprenorii care se vor afla în postura dvs, când vor negocia un exit dintr-un business pe care l-au construit de la zero?
O.B.: În opinia mea, principalii indicatori de performanță în afaceri, în antreprenoriat, sunt creșterea valorii, randamentul investițional, profitul și exit-ul (marcarea anticipată a profitului și/sau recunoașterea valorii companiei). Ca și în sport, lăsând corectitudinea politică la o parte, în business contează ca rezultate banii și trofeele. Restul sunt povești ce țin mai mult de PR. Acestea sunt elemente de fundament care trebuie pregătite cu consistență începând cu câțiva ani înainte.
Un exit de succes este acela care aduce beneficii tuturor părților implicate – acționarii vechi și noi, management, restul angajaților, companiei în general, clienților, furnizorilor și al partenerilor ei șamd. Aceasta trebuie avut în vedere, întrucât un astfel de succes are potențialul de a genera și ulterior un anume tip de dividende.
Când se ajunge cu partenerii potriviți la discuții despre etapa următoare din viața companiei este important ca fondatorii să își știe de la începutul procesului obiectivele, cel minimal, cel dorit și realizabil - și aici nu mă refer doar la componentele de tip financiar, deci chestiuni de acest tip. Apoi să își stabilească o strategie de discuție și să se adapteze pe parcurs, încercând să privească problema cu flexibilitate și inclusiv din perspectiva partenerilor de negociere.
Important însă - un exit se pregătește încă din momentul din care ai pornit construcția. Nu poți să te apuci de fundație și stâlpi fără să ai un plan architectural în funcție și de destinația proiectului. Cum spune proverbul – dacă nu știi în ce port vrei să ancorezi, niciun vânt nu ți-e prielnic.
Rep: Ce planuri de business aveți în perioada următoare?
O.B.: Foarte probabil că - cel puțin în perioada următoare, nemaiavând implicare în Sameday Courier și în proiectul Lokko (integrat în companie) - etapa activității în curierat se încheie.
În egală măsură, rămâne de văzut dacă, unde și când voi mai dezvolta noi afaceri și sub ce formă de implicare. Posibil, dar nu obligatoriu, la acest moment analizez câteva variante și zone, printre care și piața imobiliară.
Îmi doresc să îmi ofer oportunitatea de a mai experimenta, de a mai învăța și altceva, de a mă perfecționa și în altceva, de a performa eventual și în altceva, fructificând însă acumulările anterioare. În plus, poate că după 40 de ani timpul capătă noi dimensiuni, ești din ce mai conștient de valoarea sa și de faptul că viața poate avea și alte valențe.
Oricum, eu am și un portofoliu investițional suficient de elaborat pentru a avea și activitate și a și conserva/genera resursele necesare acoperirii necesarului familiei pentru perioada (sper că suficient de lungă) pe care o mai am de petrecut pe această lume. Soția are și ea propria societate de avocatură și ambii avem în continuare inclusiv o capacitate de muncă. Iar dric cu remorcă, eu unul nu am văzut. Deci, nu mă interesează să fiu cel mai bogat din cimitir.
Personal sunt destul de motivat de forme de implicare socială, astfel încât este posibil și să mă implic într-un ONG și poate că voi scrie și o carte. Totuși înclin să cred că voi mai face afaceri sau că mă voi mai implica managerial în proiecte interesante. Dar nu este exclus să îmi asum și o implicare socială inclusiv sub o altă formă, pentru a încerca să am un impact pozitiv în societate la o scară mai mare – rămâne de văzut.
Cert este însă că am în continuare disponibilitatea de a împărtăși din experiența managerială, antreprenorială și - nu în ultimul rând - de viață acumulată, voi continua să public articole și voi pune această experiență și alte categorii de resurse la dispoziția oricărui proiect motivant cel puțin intrinsec, dacă nu și - în cazul în care este legat de business – și extrinsec.
Cel mai important ingredient pentru a avea succes în orice este “motivația”, iar eu mă voi implica (mai ales ca antreprenor sau manager) doar dacă o voi avea, întrucât, fiind o natură competitivă, prefer succesul și vreau să plec în proiecte fără vreun handicap major, dimpotrivă.
Realitatea este că a avea succes (în orice demers) îți conferă o senzație plăcută, iar pentru a te menține în zone de succes, cu timpul devine din ce în ce mai important să îți alegi cu atenție piesele în care să joci și bătăliile pe care să le porți. Este valabil în orice domeniu al vieții.
Investițiile depind și de siguranța pe care o inspiră statul, politicul și mentalitatea oamenilor în raport cu investitorul. Se poate ajunge și la naționalizări
Rep: Ce sumă v-ați propus să investiți în viitoarele proiecte, dacă se vor concretiza? Aveți deja discuții cu acționarii unor companii? Ați fost contactat pentru a vi se prezența proiecte investiționale?
O.B.: În prezent analizez câteva oportunități. Antreprenorul este un speculator de oportunități. Deci, va depinde de oportunități, nu mi-am fixat limite investiționale, deci atât cât va fi necesar și oportun. Eficiența însă este dată de maximizarea efectelor obtenabile în condițiile minimizării resurselor alocate și cred că niciun om de afaceri nu poate abdica de la acest principiu.
Și mi-ar plăcea să o fac în România – însă aici este cazul să punctez câteva aspecte. Investițiile depind și de siguranța pe care o inspiră statul, politicul și mentalitatea oamenilor, a societății, în raport cu investitorul. Spun aceasta întrucât o situație financiară proastă a unui stat care nu-și poate limita cheltuielile și echilibra bugetul sau o atitudine nefavorabilă a unei majorități a populației în raport cu zona de business – ambele pot facilita sferei publice exercitarea unor abuzuri în raport cu sfera privată, se poate ajunge și la naționalizări. Iar în contextul în care statul ține o bună parte a populației ca prizonieri - ai subvenționării, ai asistenței sociale și implicit ai sărăciei – mentalul societății poate fi lesne pervertit.
Prin urmare, principalul conflict ideologic al prezentului și al viitorului este și va fi între “mai mult” și “mai puțin stat”. Procesul istoric pe care îl traversăm, care pe fond constă într-o expansiune a statului în dauna individului și care poate fi lesne evidențiabil atunci când analizăm evoluția procentului din PIB alocat veniturilor statelor, a datoriilor publice acumulate raportate la veniturile din taxe și a numărului de reglementări (și totodată de instituții) cumulate în ultima sută de ani, necesită o atenție sporită.
Datoria publică nu vine din taxe prea mici, ci din cheltuieli prea mari ale statului, a mai spus-o printre alții și Reagan înaintea mea. Continuarea acestui trend - iar formă actuală a democrației poate facilita această evoluție - poate conduce în câteva decenii la un etatism generalizat, la comunism, de această dată la o scară geografică mult mai mare și beneficiind de un anume suport popular în vremelnica fază premergătoare sărăciei generalizate pe care știm că o generează un astfel de sistem, deci la un mediu în care proprietatea privată nu s-ar simți deloc bine.
Divizarea fundamentală a societății noastre nu este între bogați și săraci, care cu toții o duc mult mai bine că în urmă cu zeci sau sute de ani, ci între plătitorii de taxe și consumatorii acestora. În același timp, este o realitate faptul că guvernul care îl jumuleste pe Ion pentru a-l plăti pe Gheorghe va conta întotdeauna pe sprijinul lui Gheorghe, ca să-l parafrazez pe G.B. Shaw.
Iar capitalul este un animal sperios, nu se poate apăra nici măcar prin vot, și, cu cât avansezi în viață, devii mai rezervat față de perspectiva unor eventuale eșecuri, întrucât poți să nu mai ai timp să recuperezi. Toate acestea sunt aspecte care e bine să fie avute în vedere.
Rep: În afară de Sameday, în prezent mai sunteți implicat semnificatv în acționariatul vreunei companii?
O.B.: În Sameday nu mai sunt implicat. Mai am vreo două firme, însă puțin relevante la acest moment, vedem către ce direcție le îndrept și de ce resurse ar avea eventual nevoie, chestiunea nu are însă nicio legătură cu schimbarea acționariatului Sameday Courier.
Ideea este că antreprenorul are un rol foarte clar definibil: este persoana care identifică o nevoie insuficient satisfăcută în societate, care pune laolaltă într-un demers creativ factorii de producție necesari soluționării acesteia și care își asumă riscurile capitalului investit, în scopul maximizării profitului obtenabil. Acesta a fost rolul meu principal și astfel m-am manifestat în afaceri, inclusiv atât la proiectul vândut în urmă cu 5 ani către o companie din grupul Nielsen, cât mai ales acum, cu Sameday – unde zona de management am asigurat-o doar în primii ani. Același tipar intenționez să mi-l asum și în continuare.
Pentru mine este decisivă însă motivația, iar ca antreprenor, dar și ca om, e reconfortant să simți că lași ceva în urmă. Sau că ai realizat ceva și apoi ai și confirmat. Am intrat și am ieșit din mai multe companii de-a lungul timpului, însă adevărul este că antreprenori români care să fi reușit două închideri personale prin exit ale unor proiecte oarecum semnificative, diferite, construite “greenfield”, profitabile, către investitori strategici relevanți, mai ales până la 42 de ani, nu sunt prea mulți, cred că dacă îi numeri, îți ajung degetele de la două mâini. Îmi vin în minte acum doar nume de anvergură precum Jean Valvis, Radu Georgescu, Florentin Banu sau Ion Țiriac, dar mai sunt și alți câțiva, cu siguranță, cu toții sunt exemple și pentru mine. Mărturisesc că uneori iau în calcul și faptul că teoretic mai am timp să ajung eventual și la un al treilea de acest tip, dar nu e un scop în sine.
