ING începe noi angajări pentru centrul de dezvoltare software din România

ING începe noi angajări pentru centrul de dezvoltare software din România
scris 21 mar 2018

Divizia IT din România a grupului olandez ING, care dezvoltă în prezent soluții software pentru 11 sucursale din cadrul grupului, are în plan creșterea numărului de experți IT la 750 în următorii doi ani, față de aproape 500 în prezent, și anunță mutarea într-un nou sediu până în 2020.

Recent, centrul și-a schimbat numele din ING Software Development Center în ING Tech România.

Urmărește-ne și pe Google News

Cifra de afaceri a ING Tech România a crescut anul trecut cu 47%, de la 19 milioane de euro în anul 2016, la 28 de milioane de euro.

VIDEO Philips testează becurile care furnizează internet CITEȘTE ȘI VIDEO Philips testează becurile care furnizează internet

„ING Tech România s-a dezvoltat organic atât în ceea ce privește numărul de angajați, cât și dimensiunea afacerii. Cu toate acestea, noi evaluăm succesul nu doar prin intermediul cifrelor, ci și prin confirmarea faptului că am reușit să construim o companie cu o cultură IT autentică. Calitatea experților care aleg să ni se alăture, dar și dimensiunea proiectelor la care lucrăm ne arată că suntem în direcția bună. Pentru a susține dezvoltarea companiei, suntem în proces de căutare a unui sediu nou pentru ING Tech România, un sediu care să acomodeze numărul de angajați în continuă creștere și să reflecte identitatea hub-ului”, a declarat Marian Ion, CEO ING Tech România.

Înființat în anul 2015, hub-ul dezvoltă aplicații scalabile la nivelul întregului grup.

În prezent, ING Tech România lucrează cu 11 țări din cadrul ING, dezvoltând soluții de core banking, software pentru ATM, soluții pentru financial markets, dezvoltări Java, Data Management.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing
software
angajati