Grupul Norvatis, al treilea mare jucător pe piața farma din România, implicat în "cel mai mare scandal de mită din istoria statului elen modern", cumpără AveXis

Grupul Norvatis, al treilea mare jucător pe piața farma din România, implicat în "cel mai mare scandal de mită din istoria statului elen modern", cumpără AveXis
scris 9 apr 2018

Grupul farmaceutic elvețian Norvatis, al treilea mare jucător pe piața farma din România, a convenit preluarea companiei americane AveXis, specializată în terapia genetică și medicina de precizie, pentru a obține un medicament promițător în tratarea unei boli rare a bebelușilor, transmite Bloomberg.

Acționarii AveXis, companie înregistrată în Bannockburn, Illinois, vor primi 218 dolari pe acțiune în numerar, a anunțat luni Novartis. Prețul este cu 88% peste cotația înregistrată de acțiunile AveXis la închiderea tranzacțiilor de vineri, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Tranzacția este al doilea acord de acest tip convenit de Novartis în 2018 și primul sub conducerea noului director general Vas Narasimhan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Producătorul elvețian de medicamente realocă o parte din fondurile de 13 miliarde de dolari obținute din vânzarea participației deținute la o companie mixtă de produse pentru îngrijirea sănătății pe care o deținea împreună cu GlaxoSmithKline, pentru a-și consolida poziția în domeniul medicamentelor comercializate pe bază de preascripție medicală, înainte ca unele dintre cele mai bine vândute produse aflate în portofoliul său să piardă protecția oferită de brevete.

”Obiectivul nostru este să ne dezvoltăm portofoliul de medicamente ca o companie care se bazează pe date și tehnică digitală. Un acord de acest tip corespunde acestui obiectiv”, a afirmat Narasimhan în timpul unei teleconferințe cu investitorii.

AveXis dezvoltă un produs pentru tratarea atrofiei musculare spinale, o boală neurodegenerativă moștenită provocată de un defect apărut la o singură genă, ceea ce arată potențialul de a deveni un succes, potrivit Novartis.

Prin preluarea AveXis, Novartis obține și un produs pentru tratarea unei boli rare. La fel ca și terapiile genetice, astfel de tratamente au prețuri ridicate, ceea ce a atras interesul unor membri neașteptați ai industriei farmaceutice. Luna trecută, Takeda Pharmaceutical a anunțat că analizează depunerea unei oferte pentru compania Shire, care deține o poziție de lider în domeniul tratamentelor pentru boli rare. Dacă va avea loc, această tranzacție ar fi cea mai mare preluarea efectuată vreodată de compania japoneză.

AveXis mai deține unități valoroase de producție și cercetare, care vor completa divizia de cercetare CAR-T deținută de Novartis în domeniul cancerului, ”pentru a crește numărul tot mai mare de terapii aflate în dezvoltare, la nivelul ariilor terapeutice”, a arătat Narasimhan.

Novartis a obținut în august aprobarea autorităților americane de reglementare pentru Kymriah, primul medicament dintr-o nouă clasă de tratamente numite CAR-T, care au fost descrise ca fiind o abordare promițătoare pentru tratarea și posibila vindecare a unor afecțiuni oncologice și a unor boli genetice, cum ar fi orbirea. La fel ca alte terapii genetice, acest tip de tratament este folosit o singură dată pe un pacient, iar din acest motiv are un preț ridicat, de 475.000 de dolari în cazul Kymriah.

Achiziția AveXis de către Novartis a fost aptobată în unanimitate de consiliile de administrație ale ambelor companii.

Novartis va continua să analizeze posibile achiziții îndrăznețe, pentru a-și construi portofoliul, a mai spus Narasimhan.

Producătorul farmaceutic elvețian este anchetat în Grecia pentru că ar fi mituit politicieni și medici în perioada 2006-2015, în schimbul fixării prețurilor pentru medicamentele sale la un nivel ridicat artifical și al unei mai mari cote de piață.

Novartis a fost ținta mai multor investigații privind presupuse fapte de dare de mită și corupție în ultimii trei ani, în China, Coreea de Sud, Turcia și SUA. În 2015, elvețienii au plătit 390 de milioane de dolari pentru a pune capăt mai multor anchete din partea autorităților americane, care suspectau că Novartis a oferit bani unor farmacii pentru ca acestea să promoveze medicamentele sale, în detrimentul competitorilor.

Novartis este unul dintre cele mai mari grupuri farmaceutice la nivel mondial, având circa 120.000 de angajați și vânzări anuale de peste 48 miliarde de dolari.

În România, grupul este prezent prin subsidiara Novartis România, al treilea producător de medicamente de pe piața locală, precum și prin divizia de medicamente generice Sandoz, care deține o fabrică de antibiotice la Târgu Mureș, în care a investit peste 50 de milioane de euro până în prezent. Fabrica din România exportă în peste 60 de țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
novartis
avexis