Wall Street a închis în scădere cu 3%, iar Dow Jones a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul lunii iulie

Wall Street a închis în scădere cu 3%, iar Dow Jones a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul lunii iulie
scris 29 oct 2020

Acțiunile de pe Wall Street au scăzut puternic miercuri, iar indicele Dow Jones a atins cel mai redus nivel de la sfârșitul lunii iulie, în condițiile creșterii numărului cazurilor de Covid-19 la nivel global și a îngrijorării investitorilor legată de posibilitatea unor alegeri prezidențiale americane contestate, săptămâna viitoare, transmite Reuters.

Agravarea pandemiei și incapacitatea Washingtonului de a ajunge la un acord pentru acordarea unor noi măsuri de stimulare înainte de alegerile din 3 noiembrie au făcut ca toți cei trei indicii să încheie ședința de miercuri în declin cu peste 3%, în contextul unui volum ridicat al tranzacțiilor, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele Dow Jones Industrial Average a coborât cu 3,43%, S&P 500 cu 3,53%, iar Nasdaq Composite cu 3,73%.

DECIZIE pregătită - câți străini va lăsa Guvernul să vină la muncă în România în 2021. Anul 2020 - atipic din cauza pandemiei, dar tot au fost cerute permise de muncă CITEȘTE ȘI DECIZIE pregătită - câți străini va lăsa Guvernul să vină la muncă în România în 2021. Anul 2020 - atipic din cauza pandemiei, dar tot au fost cerute permise de muncă

Declinul s-a accelerat în ultimele minute ale tranzacțiilor, iar indicele Dow Jones și S&P 500 au consemnat cea mai mare scădere zilnică după 11 iulie.

În 12 state americane s-a înregistrat un număr record de pacienți spitalizați cu Covid-19, în timp ce Germania și Franța au anunțat măsuri de blocare a majorității activităților publice, timp de o lună, din cauza agravării pandemiei în Europa.

”Este evident că virusul a scăpat de sub control. Crește, este rău. Ideea că va dispărea este o presupunere falsă”, a spus Eric Kuby, director pentru investiții la North Star Investment Management în Chicago.

Acțiunile hotelurilor, companiilor aeriene și ale altor companii din sectorul petrecerii timpului liber, vulnerabile la impactul avut de Covid-19, au scăzut puternic, iar componenta companiilor aeriene a S&P 1500 a scăzut cu 4,3%.

Indicele companiilor din sectorul energiei a coborât cu 4,2%, în timp ce prețurile petrolului au scăzut din cauza temerilor legate de un declin mai accentuat al cererii pentru carburanți.

Cu doar șase zile înainte de alegerile prezidențiale americane, indicele fricii al Wall Street a urcat la cel mai ridicat nivel după data de 15 iunie. Vânzările de acțiuni au fost determinate și de îngrijorarea porivit căreia învingătorul alegerilor prezindențiale ar putea să nu fie declarat în noaptea de 3 noiembrie.

Democratul Joe Biden îl devansează pe președintele Donald Trump cu 10% în sondajele naționale, potrivit Reuters/Ipsos, dar concurența este strânsă în statele cheie, care vor decide învingătorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
wall street
actiuni
dow jones