ING Bank România sprijină cu facilități de credit în valoare de 21,4 milioane de euro dezvoltarea companiei Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de carton ondulat, hârtie igienico-sanitară și ambalaje de carton pe piața din România. Finanțările oferite de ING cuprind atât facilități pentru capital de lucru, cât și credite de investiții.
Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Alpha Bank, Banca Transilvania, CITR, Nordis Group, UniCredit Bank - DETALII AICI
În contextul creșterii industriei ambalajelor, compania Vrancart își propune să își consolideze poziția pe piață și să investească în achiziția de echipamente de înaltă tehnologie, precum și în dezvoltarea capacităților de reciclare, de producție și logistice. Acestea vor avea la bază cele mai noi soluții de eficiență energetică și vor permite o mai bună recuperare și utilizare a resurselor regenerabile în procesele de producție.
„ING a fost mereu un partener pentru dezvoltarea companiei Vrancart, arâtând un sprijin puternic, încă de la începutul parteneriatului din 2014. De-a lungul celor 9 ani, am finanțat și refinanțat diferite proiecte de investiții pentru a încuraja planurile de creștere ale afacerii. Ne bucurăm să fim alături de aceștia, prin facilități de credit de peste 21 milioane de euro, pentru proiectele lor destinate economiei circulare.
Sustenabilitatea este unul dintre pilonii principiali ai strategiei ING. Ne concentrăm pe dezvoltarea practicilor sustenabile în rândul IMM-urilor românești și împărtășim exemple de bună practică ale antreprenorilor din comunitatea ING. Suntem mândri de progresul pe care îl facem, împreună cu clienții noștri, în tranziția către un viitor mai verde” – Alexandrina Băluță, Manager Strategie Companii Medii, în divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.
Vrancart deține cea mai mare rețea de centre de colectare a deșeurilor de hârtie și carton din România
Vrancart este singurul producător de hârtii igienico-sanitare din România ce au la bază deșeurile de hârtie recuperate și procesate în propria fabrică de la Adjud, care apoi sunt convertite în produse de larg consum prin intermediul facilităților subsidiarei Rom Paper de la Brașov și Adjud.
În prezent, compania reciclează peste 40% din totalul de maculatură colectat la nivel național, ceea ce înseamnă aproximativ 300 tone de deșeuri de hârtie și carton reciclate zilnic.
În anul 2022, prin rețeaua centrelor de colectare Vrancart s-au strâns peste 150.000 de tone de deșeuri nepericuloase, reciclate în instalațiile proprii sau la parteneri.
„Noile finanțări de la ING vizează toate cele 3 divizii ale companiei, respectiv Waste Management, Paper și Packaging. Procesul investițional urmează să se deruleze în următorii 2 ani, astfel încât Vrancart își va consolida pozița de campion al economiei circulare din România”, a spus Dragoș Holban, CFO în cadrul grupului Vrancart.
Grupul Vrancart a realizat în primul semestru al anului un profit net de 10 milioane lei și venituri totale de 285 milioane lei din 2023. Din anul 2005, compania Vrancart este listată la Bursa de Valori București.
Grupul Vrancart, cu o vechime de 46 de ani pe piața din România, este format din 4 companii: Vrancart S.A., Rom Paper, Vrancart Recycling și Ecorep Group.