România nu mai îndeplinește niciunul dintre criteriile nominale necesare trecerii la moneda euro, arată Comisia Europeană, într-un raport de convergență. În plus, o serie de alți factori, printre care dezechilibrele macroeconomice și lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ, fac ca România să nu fie pregătită pentru zona euro.
România și-a asumat adoptarea euro după intrarea UE în 2007, însă un termen clar nu a fost stabilit. Cel mai recent termen luat în calcul de România pentru trecere la euro era 2024.
Comisia Europeană notează că niciunul dintre cele șapte state UE care s-au angajat să adopte euro, România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Suedia și Croația, nu întrunește toate condițiile formale. Niciunul dintre cele șapte state nu îndeplinește criteriul cursului de schimb, având în vedere că niciunul nu face parte din mecanismul ERM II.
Toate statele enumerate, cu excepția României, îndeplinesc criteriul legat de finanțele publice.
"Având în vedere compatibilitatea cadrului legal și îndeplinirea criteriilor de convergență, alături de alți factori relevanți suplimentari, Comisia consideră că România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro", se arată în raportul de convergență al CE.
Legislația
Legislația din România - în special Legea nr. 312 privind Statutul Băncii Naționale a României (Legea BNR) - nu este pe deplin compatibilă cu obligația de conformitate prevăzută la Articolul 131 din Tratatul privind Funcționarea UE (TFUE). Incompatibilitățile privesc independența băncii centrale, interzicerea finanțării monetare și integrarea băncii centrale în Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) la momentul adoptării euro. În plus, Legea BNR conține imperfecțiuni referitoare la independența băncii centrale și la integrarea băncii centrale în SEBC la momentul adoptării euro cu privire la obiectivele BNR și sarcinile SEBC stabilite la articolul 127 alineatul (2) al TFUE și articolul 3 din SEBC / BCE.
Stabilitatea prețurilor
România nu îndeplinește criteriul privind stabilitatea prețurilor. Rata medie a inflației în România, în ultimele 12 luni până în martie 2020, a fost de 3,7%, mult peste valoare de referință de 1,8%. Se estimează că acesta va rămâne mult peste valoarea de referință în lunile următoare.
Inflația anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum în România a accelerat la 4,1% în 2018 și a rămas la un nivel relativ ridicat în 2019, la o medie de 3,9%, susținută de cererea de consum robustă. Inflația a atins un nivel maxim de 4,7% în septembrie 2018 și a coborât la 3,0% până la sfârșitul anului respectiv, inclusiv din cauza scăderii puternice a prețul internațional al petrolului în trimestrul IV din 2018. După o creștere la 4,4% în aprilie 2019, a urmat o scădere la 3,2% în octombrie anul trecut, urmată de o nouă creștere, la 4%, în decembri. Rata inflației a încetinit în primele trei luni ale anului 2020, ajungând la 2,7% în martie.
Conform previziunilor de primăvară ale Comisiei, rata medie anuală a inflației va scădea la 2,5% în 2020 și la 3,1% în 2021.
Nvelul relativ scăzut al prețurilor în România (aproximativ 50% din media zonei euro în 2018) sugerează un potențial semnificativ de convergență în ceea ce privește nivelul prețurilor pe termen lung.
Finanțele publice
România nu îndeplinește criteriul de convergență privind finanțele publice. Ca o consecință a depășirii limitei de deficit în 2019, Consiliul a deschis, în aprilie 2020, o procedură de deficit bugetar excesiv pentru România, indicând anul 2022 ca termen limită pentru corectarea acestuia. În prognoza de primăvară, Comisia estimează că defcitul bugetar va urca al circa 9,2% din PIB în 2020 și la circa 11,4% în 2021, în ipoteza în care nu vor fi luate măsuri. Trendul de creștere, influențat în mare parte creșterea pensiilor prevăzută în legislație, va fi accentat de impactul crizei coronavirus. Ponderea datoriei publice în PIB este anticipată să urce de la 35,2% în 2019 la circa 46,2% în 2020 și 54,7% în 2021. Autoritățile continuă practica derogărilor de la regulile fiscale naționale, făcându-le ineficiente.
Cursul de schimb
România nu îndeplinește criteriul de convergență privind cursul de schimb. România nu a intrat în anticamera zonei euro (ERM II) și operează un regim de curs flotant, ceea ce permite intervenșii ale băncii centrale în piață. Leul a avut, în 2018, un nivel mediu de 4,65 euro. După o depreciere de circa 1% în ianuarie-mai 2019, leul a avut un scurt episod de apreciere moderată pe perioada verii de anul trecut, dar trendul de depreciere a revenit, moderat, după octombrie 2019. Pe fondul pandemiei de Covid-19, leul s-a depreciat cu circa 1% în perioada de la jumătatea lunii februarie până la finele lunii martie. În martie 2020, leul era cu circa 3% mai slab față de euro decât cu doi ani în urmă.
Convergența ratelor de dobândă pe termen lung
România nu îndeplinește criteriul privind convergența ratelor de dobândă pe termen lung. Rata de dobândă pe termen lung a avut un nivel mediu de 4,4% în ultimul an (până în martie 2020), peste referința de 2,9%. Dobânzile te termen lung au crescut gradual de la 4,5% în aprilie 2018 la 5,1% în iulie 2018. După ce au rămas stabile la un nivel mediu circa 4,8% între august 2018-mai 2019, dobânzile pe termen lung au început să scadă, până la 4,3% în noiembrie 2019. Declinul a reflectat măsurile de relaxare monetară ale băncilor centrale. Pe măsură ce criza Covid-19 s-a intensificat, rata dobânzii pe termen lung a urcat la 4,6% în martie 2020, iar spreadul față de obligațiunile germane a atins 510 puncte de bază.
Factori suplimentari
Raportul analizează factori suplimentari, inclusiv evoluția balanței de plăți și integrarea piețelor. Balanța externă a României a trecut în teritoriu negativ în 2017, pentru prima dată în 5 ani și s-a detriorat la -3,2% din PIB în 2018 și -3,3% din PIB în 2019, cea mai slabă evoluție din rândul statelor incluse în Raportul de Convergență.
Potrivit unor indicatori selectați de Comisie privind mediul de afaceri, România are o performanță sub cea a multor state din zona euro. Lipsa de predictibilitate persisentă a reglementărilor a fost unul dintre factorii majori care au afectat, în ultimii ani, mediul de business. Sistemul financiar este bine integrat în sectorul financiar al UE, în special prin ponderea mare a capitalului străin în sistemul bancar.
România continuă să se confrunte cu dezechilibre macroeconomice. Astfel, deficitul de cont curent a continuat să se adâncească în 2019, în timp ce riscurile legate de competitivitatea costurilor au crescut în contextul unei politici fiscale expansioniste și al unui mediu imprevizibil pentru afaceri.
