Spania propune ca reprezentant la Banca Mondială un fost ministru menționat în documentele Panama Leaks

Spania propune ca reprezentant la Banca Mondială un fost ministru menționat în documentele Panama Leaks
scris 3 sep 2016

Spania l-a propus ca reprezentant al țării la Banca Mondială pe Jose Manuel Soria, un fost ministru al Industriei care a demisionat în acest an din cauza legăturilor cu o companie offshore menționată în documentele Panama Leaks, transmite Bloomberg, preluată de News.ro.

Guvernul îl propune pe fostul ministru al Industriei Jose Manuel Soria ca director executiv la Banca Mondială, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Cei 189 de guvernatori ai Băncii Mondiale vor vota candidatura lui Soria în cadrul procesului de numire a celor 25 de directori generali ai instituției financiare.

Premierul scoțian readuce în discuție ideea independenței pentru ca Scoția să rămână în UE CITEȘTE ȘI Premierul scoțian readuce în discuție ideea independenței pentru ca Scoția să rămână în UE

Nominalizarea are loc în timp ce premierul interimar Mariano Rajoy încearcă să atragă sprijinul Parlamentului pentru un nou mandat, pe fondul unei serii de acuzații de corupție la adresa Partidului Popular.

Rajoy nu a reușit, vineri, să obțină încrederea Parlamentului, iar acest nou eșec sporește probabilitatea unor noi alegeri, de Crăciun, al treilea rând în decurs de un an.

Soria a fost atras în scandalul Panama Leaks după ce a dat informații contradictorii referitoare la relația sa cu UK Lines, o companie offshore înființată de firma panameză de avocatură Mossack Fonseca.

Un director executiv al Băncii Mondiale a câștigat în 2015 un salariu net de circa 253.000 de dolari, potrivit site-ului instituției. Un purtător de cuvânt al băncii a refuzat să ofere alte detalii.

viewscnt
Afla mai multe despre
panama papers
panama leaks
banca mondiala
spania
guvernul spaniol