Shein primește aprobarea Marii Britanii pentru listarea la bursa din Londra

Financiar   
Shein primește aprobarea Marii Britanii pentru listarea la bursa din Londra

Retailerul online de modă rapidă Shein a obținut aprobarea Autorității de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie pentru oferta publică inițială (IPO) planificată la Bursa din Londra, potrivit a două surse familiare cu situația, citate de Reuters.

Aprobarea din partea FCA reprezintă un pas important pentru compania fondată în China, care a depus în mod confidențial documentele necesare în iunie anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Veste mare la Umbrărescu, aflat 24 ore din 24 pe Autostrada Ford, cu peste 700 de muncitori: Termină în perioada \ CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Veste mare la Umbrărescu, aflat 24 ore din 24 pe Autostrada Ford, cu peste 700 de muncitori: Termină în perioada "cap-coadă până la Constanța"
Evenimente

Shein va trebui să facă față turbulențelor de pe piețele financiare, cauzate de tarifele de 145% impuse de președintele american Donald Trump pe mărfurile chinezești, dar și de înăsprirea regulilor privind expedierile scutite de taxe din China către SUA.

Shein a fost evaluată la 66 miliarde de dolari la ultima rundă de finanțare din 2023, are nevoie și de aprobările autorităților chineze, în special de la Comisia de Reglementare a Valorilor Mobiliare din China (CSRC), pentru listarea la Londra, au spus sursele.

Compania a informat recent CSRC despre aprobarea primită din partea FCA, dar nu a primit încă undă verde de la autoritatea chineză, a spus una dintre surse. Acestea au cerut anonimatul, deoarece informațiile nu sunt publice.

Atât Shein, cât și FCA au refuzat să comenteze, iar CSRC nu a răspuns solicitărilor Reuters.

Antifrauda a blocat conturile bancare ale unei societăți din Marea Britanie. Implicații fiscale de 2,12 milioane lei CITEȘTE ȘI Antifrauda a blocat conturile bancare ale unei societăți din Marea Britanie. Implicații fiscale de 2,12 milioane lei

Shein nu deține și nu operează fabrici proprii, ci se aprovizionează de la circa 5.800 de producători terți, în mare parte din China, ceea ce o supune regulilor CSRC, a precizat o altă sursă.

Fondată de antreprenorul născut în China Sky Xu, Shein intenționa inițial să se listeze la Londra în prima jumătate a acestui an, în funcție de obținerea aprobărilor din UK și China. 

Însă perspectivele companiei s-au complicat în ultimele luni, după ce administrația Trump a decis să pună capăt facilității „de minimis”, care permite intrarea fără taxe vamale în SUA a expedierilor cu valoare sub 800 de dolari – un mecanism care a ajutat Shein să mențină prețuri scăzute.

Săptămâna trecută, Trump a semnat un ordin executiv care anulează această scutire pentru expedierile din China și Hong Kong, începând cu 2 mai.

Această măsură ar putea forța Shein să crească prețurile în SUA – cea mai mare piață a sa – deși compania anticipase această evoluție și a început deja să adauge furnizori în Brazilia și Turcia.

VIDEO Musk anunță economii sub promisiunea inițială CITEȘTE ȘI VIDEO Musk anunță economii sub promisiunea inițială

Situația, alături de turbulențele din piețe cauzate de tarifele impuse de Trump, ar putea amâna IPO-ul Shein pentru a doua jumătate a anului, au spus sursele.

Războiul comercial declanșat de Trump împotriva Chinei a stârnit, în general, temeri legate de revenirea inflației și de scăderea consumului în SUA, ceea ce afectează perspectivele retailerilor, inclusiv Shein și rivalul său chinez Temu, specializat în produse cu preț redus.

viewscnt
Afla mai multe despre
shein
londra
listare
ipo