S&P 500 se îndreaptă spre al cincilea record la rând, datele economiei americane au sporit speranțele unei "aterizări ușoare". Prin contrast, acțiunile Tesla scad la cel mai redus nivel din 2020

S&P 500 se îndreaptă spre al cincilea record la rând, datele economiei americane au sporit speranțele unei "aterizări ușoare". Prin contrast, acțiunile Tesla scad la cel mai redus nivel din 2020
scris 25 ian 2024
Principalii indici de pe Wall Street cresc, după ce datele privind evoluția economiei americane în trimestrul al patrulea au sporit speranțele unei "aterizări ușoare", în timp ce avertismentele Tesla privind încetinirea vânzărilor în acest an au împins acțiunile la minimul din septembrie 2020.
 
Urmărește-ne și pe Google News
Vedeta de anul trecut a bursei americane a depășit în premieră valoarea de piață de 1,5 trilioane de dolari CITEȘTE ȘI Vedeta de anul trecut a bursei americane a depășit în premieră valoarea de piață de 1,5 trilioane de dolari

La ora redactării acestei știri, indicele S&P 500 urcă cu 3,4%, pentru a șasea ședință la rând, la un nou record. Nasdaq Composite are o creștere de 0,29%, iar Dow Jones, de 0,18%. S&P 500 se îndreaptă spre al cincilea record la rând.

Tesla, pe de altă parte, pierde peste 12% și este pe cale să încheie ședința cu un declin al capitalizării de aproximativ 50 de miliarde de dolari, poate chiar să piardă aproximativ 70 de miliarde de dolari din valoarea de piață, dacă pierderile se mențin.

Musk le-a transmis furnizorilor că vrea să înceapă producția unui nou vehicul electric mass-market, cu nume de cod "Redwood", la jumătatea anului 2025, potrivit a patru surse Reuters, două dintre acestea descriind modelul ca fiind un crossover compact. Totuși, acțiunile Tesla au reluat un declin accelerat după ce producătorul auto a ratat la limită estimările privind profitul și a avertizat că ritmul său de expansiune va fi "considerabil mai mic" în acest an. Constructorul auto a petrecut tot anul 2023 reducând prețurile pentru a crește volumul vânzărilor, ceea ce a afectat profitabilitatea. 
 
Acțiunile altor producători de vehicule electrice au scăzut, de asemenea, Rivian Automotive, Lucid Group și Fisker fiind în declin între 4,7% și 8,8%.

Industria vehiculelor electrice se confruntă cu o încetinire a cererii de mai bine de un an, iar reducerile de prețuri de către Tesla vor înrăutăți probabil presiunea asupra startupurilor și a producătorilor de automobile precum Ford.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
s&p 500
actiuni
wall street
tesla