Ratingul Greciei, la categoria "recomandat pentru investiții" pentru prima dată de la criza din 2010

Ratingul Greciei, la categoria "recomandat pentru investiții" pentru prima dată de la criza din 2010
scris 21 oct 2023

S&P Global este prima dintre cele trei mari agenții de rating care a îmbunătățit ratingul Greciei la categoria "recomandat pentru investiții" de la criza datoriilor țării din 2010. Aceasta a ridicat vineri seara târziu ratingul datoriei pe termen lung în monedă locală și valutară al țării la 'BBB-/A-3', cu perspectivă stabilă, citând o poziție bugetară mai solidă.

Celelalte două agenții, Fitch și Moody's, evaluează țara cu o treaptă sub categoria de investiții. Luna trecută, DBRS Morningstar a îmbunătățit ratingul Greciei la gradul de investiție BBB (scăzut), relatează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

S&P a declarat că se așteaptă ca obiectivul de excedent bugetar să contribuie la reducerea datoriei publice a țării și a adăugat că este precaută cu privire la presiunile politice care împiedică capacitatea Greciei de a susține excedente bugetare primare mari.

Instagram își cere scuze după ce a etichetat palestinieni drept teroriști CITEȘTE ȘI Instagram își cere scuze după ce a etichetat palestinieni drept teroriști

Grecia și-a pierdut ratingul care o recomanda pentru investiții - ceea ce implică un risc scăzut de incapacitate de plată - în 2010, când a izbucnit criza datoriilor, ce dura de zece ani și care a obligat-o să semneze acorduri internaționale de salvare în valoare de 260 de miliarde de euro pentru a rămâne pe linia de plutire. A ieșit din criza datoriilor în 2018, dar a devenit singura țară din zona euro cu un rating de "junk" (nerecomandat investițiilor).

S&P se așteaptă acum ca "reformele economice și bugetare structurale suplimentare, împreună cu fonduri europene importante, să susțină o creștere economică robustă în perioada 2023-2026".

Nicușor Dan atacă în instanță încă 28 de autorizații date pe PUZ Sector 2, care betonează mai multe spații verzi. \ CITEȘTE ȘI Nicușor Dan atacă în instanță încă 28 de autorizații date pe PUZ Sector 2, care betonează mai multe spații verzi. "O fac pe responsabilitatea lor!"

Grecia se așteaptă ca producția economică să-i crească la 3% în 2024, după o expansiune de 2,3% în acest an, mai mult decât dublul mediei din zona euro. De asemenea, estimează un excedent bugetar primar de 2,1% din PIB anul viitor, datorită creșterii investițiilor și a veniturilor solide din turism.

Guvernul conservator speră acum că actualizarea de rating va declanșa mai multe intrări de capital și reducerea costului împrumuturilor pentru firmele din țară.

Randamentul obligațiunilor guvernamentale pe 10 ani ale Greciei s-a situat vineri la 4,38%, cu aproximativ 58 de puncte de bază sub echivalentul din Italia .

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
rating
investiții
recomandat