Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru

Raiffeisen Bank a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru
scris 15 mai 2019

Subsidiara din România a băncii austriece Raiffeisen Bank a anunțat, miercuri, că a înregistrat o scădere de 16% a profitului net în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 178 milioane lei (37,4 milioane euro), în pofida creșterii veniturilor operaționale.

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru al anului venituri operaționale de 615 milioane de lei, cu 11% mai mari decât în T1 2018, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Profitul net a scăzut cu 16%, până la 178 milioane de lei, în trimestrul întâi al acestui an, față de perioada similară din 2018. Activele totale au crescut în T1 2019 până la 40,62 miliarde de lei (creștere de 9%, an la an)”, se arată în comunicat.

ULTIMA ORĂ Surpriză de la Statistică. Creșterea economică a accelerat la 5% în trimestrul 1 din 2019, peste estimările analiștilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Surpriză de la Statistică. Creșterea economică a accelerat la 5% în trimestrul 1 din 2019, peste estimările analiștilor

Portofoliul de credite al băncii a ajuns la 26,50 miliarde de lei, o creștere de 14%, an la an.

“Am continuat să creștem echilibrat, dacă ne gândim la finanțările pe care le-am acordat companiilor sau populației și la rezultatele obținute din activitatea de tranzacționare. Avem satisfacția că suntem unul dintre finanțatorii și susținătorii importanți ai economiei românești. Pe de alta parte însă, raportăm un profit în scădere la 31 martie 2019, din cauza unor cheltuieli mai mari pentru salarii, taxe, contribuții la fondul de garantare a depozitelor, costuri cu reglementări cum sunt MIFID II, PSD2, dar și a efortului mare al băncii pentru transformarea digitală”, a spus Steven van Groningen, președinte & CEO Raiffeisen Bank.

Totodată, împrumuturile nete acordate clientilor au crescut cu 15% in T1 2019, creștere susținută mai ales de finanțările pentru companii mari și medii, dar și de creditele de consum pentru populație.

”Creditele acordate companiilor mari si medii din Romania au crescut cu 20% la 31 martie 2019, an la an, iar creditele de consum pentru populație au avansat în ultimul an cu 11%. Rata creditelor neperformante a scăzut la 4,2% la finalul T1 2019”, se arată în comunicat.

Depozitele atrase de Raiffeisen Bank de la clienți au avansat cu 9% (an la an), ajungând la 33,11 miliarde de lei la 31 martie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank