Familia regală din Qatar a cerut autorității de reglementare a sectorului financiar din Germania, Bafin, aprobarea pentru majorarea participației deținute la Deutsche Bank la peste 10%, semn că este interesată de un control mai mare asupra celei mai mari bănci de investiții a Europei, au declarat persoane apropiate situației, ciate de Bloomberg.
Solicitarea a fost făcută în urmă cu câteva luni, înainte de anunțul Deutsche Bank din martie că va atrage capital de 8 miliarde de euro, au spus sursele.
Bafin analizează încă cererea, au precizat sursele, adăugând că emiratul Qatar nu a luat o decizie finală dacă să își crească deținerea și în ce măsură, scrie News.ro.
Reprezentanții Bafin și ai Deutsche Bank au refuzat să comenteze, iar cei ai familiei regale din Qatar nu au putut fi contactați.
Grupul chinez HNA a devenit recent cel mai mare acționar al Deutsche Bank, după ce și-a majorat participația la bancă la aproape 10%.
Dacă emiratul își va mări deținerea peste pragul de 10%, cele două grupuri ar avea în proprietate peste 20% din acțiunile Deutsche Bank, rezultând o concentrare fără precedent a drepturilor de vot pentru banca germană.
Acțiunile Deutsche Bank au crescut miercuri cu până la 1,8% în urma informațiilor, la 17,65 euro pe unitate, fiind ulterior tranzacționate la 17,35 euro pe unitate, la bursa din Frankfurt.
Persoane apropiate situației au declarat în octombrie anul trecut că familia regală din Qatar vrea să își mărească participația la Deutsche Bank până la 25%.
Șeicul Hamad Bin Jassim Bin Jabr Al Thani și fostul premier al Qatarului, șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, dețin împreună o participație de aproape 9% la Deutsche Bank, potrivit unor persoane apropiate situației. Cele mai recente documente depuse la bursă arată o deținere combinată a acestora de 6,1%.