"Obiectul contractului de achiziție publică îl reprezintă contractarea unui împrumut intern în valoare totală de până la 131.393.149,99 lei pentru asigurarea cofinanțării cheltuielilor neeligibile aferente finalizării proiectului "Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în zonele Ghidigeni, Olteniței, Cheile Turzii și Henri Coandă din Municipiul București – etapa a II a", finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă, conform HCGMB nr. 247/30.07.2025.
Proiectul (...) reprezintă unul dintre obiectivele de interes major ale Municipiului București și vizează lucrări privind sistemul de alimentare cu apă potabilă și sistemul de colectare apă uzată, amplasate în patru zone distincte ale Municipiului București.
Acesta a fost finanțat până la sfârșitul anului 2023 prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv Specific 3.2. – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă a populației", scrie în caietul de sarcini al licitației.
PMB estimează că va plăti dobânzi de 54,2 milioane de lei, fără TVA.
Deschiderea ofertelor a fost programată pentru data de 14 noiembrie.
Recent, Profit.ro a anunțat că BRD-Groupe Societe Generale va împrumuta Primăria Municipiului București (PMB) cu până la 150 milioane de lei, pe 10 ani.
Banii vor finanța mai multe investiții de interes ale instituției, cum ar fi refacerea și modernizarea patinoarului Mihai Flamaropol, supralărgirea Bulevardului Ghencea între strada Brașov și terminal tramvai 41, realizarea rețelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, precum și a drumurilor aferente ansamblului de locuințe Henri Coandă.
Mai multe detalii AICI.

















