Indicii principali ai marilor burse ale lumii au avut oscilații neconcludente, însă ancorarea lor în zone apropiate de maxime istorice în mai multe cazuri a dat curaj investitorilor de la BVB să se activeze la cumpărare și să împingă piața local spre noi culmi.
Ordinele au fost consistente. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 186,01 milioane lei (36,50 milioane euro), inclusiv ajutat de un transfer special realizat cu 31,47% din acțiunile societății Iașitex (IASX), schimb realizat cu 29,36% sub referință la un preț care îi conferă o valoare de 10,20 milioane lei.
Distribuția a fost bună în adâncime cu tranzacții mai mari de 5 milioane lei până la locul 10 în topul lichidiății și cu nu mai puțin de 18 de simboluri trecând limita milionului de lei.
Tonul creșterilor a fost dat, cu un salt de 2,32%, până la prețul de 150,00 lei/acțiune, de titlurile Hicdroelectrica (H2O), care au consemnat și cele mai bune volume, în echivalent 42,10 milioane lei. La respectivul nivel, cel mai înalt de la listarea în anul 2023 a emitentului, capitalizarea bursieră a producătorului național de energie hidro se ridică la 67,47 miliarde lei (13,24 miliarde euro).
Este o valoare care o depășește pe cea de 64,80 miliarde lei (12,71 miliarde euro) a OMV Petrom (SNP), societate ale crei titluri au urcat, de asemenea, cu 2,97%, până la prețul de 1,0400 lei/acțiune, pe o activitate de 14,05 milioane lei.
Sunt creșterile care au tras în sus întreaga piață. Indicele compozit BET-XT a câștigat 0,97%, indicele energetic BET-NG a avansat cu 1,24% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,88%, până la un nou maxim istoric de 28.579,34 de puncte, nivel de 4 ori mai mare decât zona de rezistență lovită în anii 2007, 2018 și 2020, de unde piața s-a reînscris atunci de 3 ori pe traiectorii corective mai ample.
Piața nu a mers in corpore în sus. Pe al 2-lea rulaj al zilei, de 31,14 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au retras cu 0,29%, până la prețul de 34,90 lei/acțiune. La fel, titlurile Romgaz (SNG) s-au corectat cu 1,20%, până la prețul de 11,50 lei/acțiune, pe transferuri de 20,56 milioane lei.
Tot pe segmentul energetic, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avansat cu 0,15%, până la prețul de 68,10 lei/acțiune, pe tranzacții de 11,52 milioane lei, titlurile Transgaz (TGN) au câștigat 0,63%, până la prețul de 80,50 lei/acțiune, pe schimburi de 9,50 milioane lei, și titlurile Electrica (EL) au alunecat cu 0,16% sub referință, până la prețul de 30,65 lei/acțiune, pe transferuri de 6,76 milioane lei.
La capitolul financiar, titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD) au crescut cu 2,10%, până la prețul de 31,65 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 8,74 milioane lei.
Aflate pe o escaladă din maxime în maxime catalizată de perspectiva listării operațiunilor din Spania, dar și de o majorare de capital cu acțiuni gratuite, titlurile Digi Communcations (DIGI) și-au luat o sesiune de răgaz și au staționat la prețul de 150,00 lei/acțiune, pe fondul unei activități de 5,41 milioane lei.
Îndeaproape, cu tranzacții de 3,83 milioane lei, titlurile MedLife (M), aflate în propria lor fază parabolică, au mai urcat cu 1,28%, până la prețul de 14,28 lei/acțiune.

















