Ves Sighișoara își reduce de 2 ori și jumătate pierderea de la S1, la aproximativ 750.000 de lei

Ves Sighișoara își reduce de 2 ori și jumătate pierderea de la S1, la aproximativ 750.000 de lei

Sursa foto: Valeriya Potapova / dreamstime.com

scris 15 nov 2017

Producătorul de vase emailate Ves Sighișoara a trecut pe pierdere la 9 luni, față de profitul net de 3,36 milioane lei obținut în perioada similară a anului trecut.

Ves Sighișoara (VESY) a obținut în primele 3 trimestre din 2017 venituri totale din exploatare în valoare de 33,51 milioane lei, în scădere cu numai 0,94% față de cele de 33,83 milioane lei din intervalul corespondent al anului precedent. În același interval de raportare, cheltuielile din exploatare au urcat 13,18%, la 34,08 milioane lei, de la 30,11 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

În aceste condiții, compania a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de aproximativ 751.000 de lei, față de câștigul net de 3,36 milioane lei din primele 9 luni din 2016. Totuși, este o ameliorare a performanței, în condițiile în care la jumătatea acestui an, compania avea pierderi de 1,92 milioane lei.

Profitul net al Electrica se prăbușește la 9 luni cu 80%. Compania digeră șocul din piață de la începutul anului, când a luat pierderi de la „băieții deștepți” din energie CITEȘTE ȘI Profitul net al Electrica se prăbușește la 9 luni cu 80%. Compania digeră șocul din piață de la începutul anului, când a luat pierderi de la „băieții deștepți” din energie

Ves Sighițoara a anunțat în urmă cu 2 luni că intenționează să-și extindă activitatea pregătind deschiderea a două noi puncte de lucru, în Albești (județul Mureș) și în Cluj-Napoca.

La data de 30 septembrie, activele totale ale Ves se ridicau la 70,83 milioane lei, cu 10,74% mai mari decât cele de 63,96 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au crescut cu 16,73%, la 51,33 milioane lei, de la 43,97 milioane lei.

Producătorul de vase emailate Ves Sighișoara, companie controlată de omul de afaceri Alexandru Farcaș prin firma Chimsport Orăștie, în proporție de 48,14%, este listată la cota Bursei de Valori București, unde la ultima cotație, de 0,0600 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 7,72 milioane lei (1,67 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
ves sighisoara
bvb
bursa
chimsport