Piața locală de capital a înregistrat evoluții pozitive în anul 2023, valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) și pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) atingând nivelul de 38,04 miliarde de lei, în creștere cu peste 58% comparativ cu nivelul înregistrat în anul precedent, arată raportul publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
”Piața locală de capital a înregistrat evoluții pozitive în anul 2023, valoarea totală tranzacționată pe piața reglementată a Bursei de Valori București (BVB) și pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) atingând nivelul de 38,04 miliarde de lei, în creștere cu peste 58% comparativ cu nivelul înregistrat în anul precedent”, arată raportul ASF.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Numărul de tranzacții derulate la BVB – pe piața reglementată și SMT – s-a ridicat la aproape 1,98 milioane în anul 2023 și a crescut cu peste 18% față de nivelul consemnat în 2022. Capitalizarea bursieră de pe piața reglementată a atins, la finalul anului 2023, nivelul de 294,2 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 49,2% comparativ cu sfârșitul lui 2022, scrie News.ro.
Indicii bursieri românești au înregistrat evoluții pozitive la finalul lunii decembrie 2023 comparativ cu sfârșitul anului 2022. Indicele de referință BET (care include evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB) a avut o creștere de 31,79% la 29 decembrie 2023 comparativ cu finalul anului 2022.
Valoarea tranzacțiilor cu titluri de stat, la 29 decembrie 2023, a scăzut față de aceeași perioadă a anului 2022, înregistrând un nivel de aproximativ 3,2 miliarde de lei. Acțiunile rămân clasa dominantă de active financiare, cu o pondere de aproape 65% din totalul valorii tranzacționate la BVB până la 29 decembrie 2023.
La finalul anului 2023, pe piața reglementată administrată de BVB își desfășurau activitatea un număr total de 28 de intermediari, dintre care 18 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și 7 entități autorizate în alte state membre UE. De asemenea, în cadrul SMT erau activi 22 de intermediari, din care 17 Societăți de Servicii de Investiții Financiare (SSIF), 3 instituții de credit locale și 2 entități autorizate în alte state membre UE.
În perioada de referință, cei mai activi intermediari pe BVB (piața reglementată și SMT) au fost instituțiile de credit locale, valoarea intermediată de acestea fiind de aproximativ 37,3 miliarde de lei. Intermediarii locali (SSIF și instituțiile de credit) au realizat aproximativ 93% din valoarea totală intermediată. Dintre intermediarii autorizați în alte state membre UE care au efectuat tranzacții pe piețele la vedere, cele mai active au fost firmele de investiții, acestea cumulând o cotă de piață de 4,46%.
CITEȘTE ȘI BMW a început lucrările la noua fabrică de baterii din GermaniaLa sfârșitul anului 2023, SSIF-urile aveau în custodie o valoare cumulată a activelor de 30,79 miliarde de lei, reprezentând atât disponibilități ale clienților, cât și titluri financiare deținute de aceștia. Numărul cumulat al conturilor de clienți activi ai SSIF-urilor la finalul anului 2023 a fost de 84.687.
Valoarea totală a activelor organismelor de plasament colectiv (OPC) din România a fost, la finalul trimestrului IV din 2023, de aproximativ 36,4 miliarde de lei, în scădere cu 1% comparativ cu trimestrul anterior și, de asemenea, în scădere cu aproximativ 14% față de nivelul înregistrat la sfârșitul lui 2022. La finalul lunii decembrie 2023, în România își desfășurau activitatea 17 administratori, din care 6 autorizați exclusiv ca și societăți de administrare a investițiilor (SAI), 2 autorizați exclusiv ca și administratori de fonduri alternative de investiții (AFIA), iar 9 având dublă autorizație.
De asemenea, la finalul anului 2023, erau autorizate 92 de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), 36 de fonduri de investiții alternative (FIA) care includ cele 6 societăți de investiții (SI) și Fondul Proprietatea. Serviciile de depozitare pentru cele 128 de OPC-uri erau asigurate de 4 depozitari.
O analiză pe categorii de organisme de plasament colectiv arată că, în 2023, comparativ cu anul precedent, au fost înregistrate diminuări ale activelor totale pentru FP (-79,82%) și creșteri ale activelor totale pentru SIF-uri (27,14%), OPCVM-uri (16,74%) și FIA (10,54%).
La 29 decembrie 2023, primele trei SAI administrau aproximativ 71,18% din activele OPCVM și 64% din activele FIA. La aceeași dată, activele nete aferente celor șase SI-uri au cumulat aproximativ 13,44 miliarde de lei, în creștere cu 25% față de finalul anului 2022, când s-a consemnat un nivel de 10,69 miliarde de lei.