Bittnet semnează pentru compania din grup Dendrio Solutions al 4-lea contract semnificativ în acest an

Bittnet semnează pentru compania din grup Dendrio Solutions al 4-lea contract semnificativ în acest an
scris 2 apr 2024

Bittnet Systems va obține bani pe segmentul Cloud și Infrastructură printr-un contract cu un client din sectorul public, în zona guvernamentală pentru 131 de centre de primiri urgență din toată țara.

Într-o secvență fastă de găsire de noi clienți, Dendrio Solutions, parte din pilonul Cloud& Infrastructure al Bittnet Sytems (BNET), a semnat un contract cu valoare 6,5 milioane euro (fără TVA), adjudecat în urma unei licitații câștigate de asocierea din care fac parte Dendrio Solutions (în calitate de lider) și Dataware Consulting. Beneficiarul este un client din sectorul public, zona guvernamentală.

Urmărește-ne și pe Google News

Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea, configurarea și instalarea de echipamente IT&C (hardware și software) în 131 de unități de primire urgențe din spitale din toată țara, sisteme de comunicații date, echipamente și dispozitive medicale specifice și alte echipamente tehnologice pentru asigurarea infrastructurii necesare comunicării cu centrele regionale de telemedicină de urgență (București, Tg. Mureș, Timișoara și Iași). Finanțarea acestui proiect este asigurată prin Banca Mondială, iar perioada de livrare/implementare este de 9 luni de la semnare – până la finalul anului 2024.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Dividend cu randament de 4% pe piața AeRO de la compania Dr. Fischer Dental CITEȘTE ȘI Dividend cu randament de 4% pe piața AeRO de la compania Dr. Fischer Dental

În luna februarie, Bittnet a anunțat semnarea tot prin intermediul Dendrio Solutions a unui contract de 11 milioane lei (fără TVA) cu un beneficiar din sectorul public ce activează în domeniul apărării naționale.

Obiectul acordului îl reprezintă furnizarea de echipmanete de infrastructură de rețele (terminale de videoconferință), iar perioada de derulare este de 48 luni de la semnare, până în luna februarie 2028.

EXCLUSIV maib nu renunță la planul de listare la BVB. Mesajul către România al celei mai mari bănci din Republica Moldova CITEȘTE ȘI EXCLUSIV maib nu renunță la planul de listare la BVB. Mesajul către România al celei mai mari bănci din Republica Moldova

De asemenea, la începutul anului, către investitorii de pe bursă era notificat un contract cu o valoare de 66,9 milioane lei cu o autoritate publică locală, acesta reprezentând contravaloarea unor prestații pentru următorii 2 ani.

Proiectul presupune atât livrarea infrastructurii informatice împreună cu serviciile de instalare, configurare, testare și punere în funcțiune cât și instalarea soluției de monitorizare. Acordul, care respectiv este cel mai mare din istoria grupului Bittnet și a fost semnat cu un municipiu reședință de județ.

GRAFICE Fondurile de investiții deschise au reușit să inverseze trendul declanșat la debutul conflictului din Ucraina. Creștere semnificativă a interesului românilor pentru investițiile indirecte în acțiuni CITEȘTE ȘI GRAFICE Fondurile de investiții deschise au reușit să inverseze trendul declanșat la debutul conflictului din Ucraina. Creștere semnificativă a interesului românilor pentru investițiile indirecte în acțiuni

De asemenea, la jumătatea lunii ianuarie, Bittnet notifica piața că Dendrio împreună cu alte 2 companii cu care este în asociere, a semnat un contract cu o valoare de 253 milioane lei, din care componenta de livrări a Dendrio este de aproximativ 63 milioane lei.

Obiectul contractului îl reprezintă furnizarea de echipamente de rețele informatice (switchuri) și servicii de instruire aferente funcționării acestora. Perioada de derulare a contractului este de 36 luni de la semnare (până în ianuarie 2027).

Titlurile Bittnet Systems au fost listate pe piața AeRo a BVB în primăvara anului 2015, primul exercițiu al unei companii din IT, și ulterior au ajuns la cota pieței reglementate și inclusiv în indicii de piețe de fontieră ai agenției de evaluare financiară FTSE Russell. Compania, în care fondatorii Mihai și Cristian Logofătu și-au diluat treptat participația, are la ultimul preț de la BVB, de 0,2550 lei/acțiune, o capitalizare bursieră de 161,71 milioane lei (32,52 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
bittnet systems
bvb
bursa
mihai logofatu
dendrio