Întrunit la finele săptămânii trecute, Consiliul de Administrație de la Romcarbon Buzău, companie specializată în procesarea ambalajelor de plastic, a aprobat numirea taiwanezului Huang Liang Neng ca membru provizoriu în CA și președinte în locul lui Hung Ching Ling, care a decedat la jumătatea acestei luni.
Romcarbon Buzău (ROCE) are un nou președinte în persoana lui Huang Liang Neng, cetățean taiwanez în vârstă de 47 de ani. Acesta a primit votul în ședința de vinerea trecută a Consiliului de Administrație al companiei pentru a ocupa poziția de administrator provizoriu în locul vacantat de Hung Ching Ling și, de asemenea, pentru a deveni șef al boardului. Funcția ar urma să fie exercitată până în februarie 2020, când expiră mandatul actualului CA și un administrator definitiv va fi numit în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Hung Ching Ling era și General Manager al companiei Greenfiber. În prezent, Romcarbon, companie specializată în procesarea ambalajelor de plastic, este în căutarea unui investitor căruia să îi vândă mai multe proprietăți pe care le deține în Iași, reprezentând terenuri în suprafață cumulată de peste 7 hectare, pentru care vrea să obțină cel puțin 7,5 milioane euro.
Compania este listată la cota Bursei de Valori București și la ultimul preț de 0,1480 lei/acțiune al închiderii ședinței de tranzacționare de ieri are o capitalizare de piață de 39,09 milioane lei (8,38 milioane euro).