Șantierul Naval Orșova – afaceri aproape duble la S1 care nu se regăsesc încă în profitabilitate

Șantierul Naval Orșova – afaceri aproape duble la S1 care nu se regăsesc încă în profitabilitate
scris 13 aug 2021

Semnând în luna iunie contracte pentru construcția a 2 nave cu livrare în Olanda, Șantierul Naval Orșova, societate din portofoliul SIF-urilor, și-a erodat întreg profitul net raportat la T1

Șantierul Naval Orșova (SNO) a realizat în primul semestru venituri totale operaționale de 39,70 milioane lei, cu 77,15% mai mari decât cele de 22,41 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale operaționale au crescut cu 81,75%, la 40,04 milioane lei, de la 22,03 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, societatea a obținut un rezultat net negativ de aproximativ 335.000 de lei, în oglindă față de profitul net de aproximativ 334.000 de lei de la S1 2020. La T1, firma raporta un câștig net de 1,51 milioane lei, iar pe întreg anul trecut acesta a fost de 3,78 milioane lei.

Oil Terminal – majorare substanțială a profitului net semestrial CITEȘTE ȘI Oil Terminal – majorare substanțială a profitului net semestrial

Șantierul Naval Orșova a anunțat în iunie că a semnat două contracte, cu valoare totală de 5,22 milioane euro, cu firmele Rensen-Driessen Shipbuilding și TEAMCO Shipyard din Olanda, urmând ca până în anul următor să livreze 2 nave fluviale.

La data de 30 iunie, activele totale ale companiei erau de 98,82 milioane lei, cu 9,38% mai mici decât de cele de 109,05 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 10,64%, la 13,04 milioane lei, de la 11,68 milioane lei.

Șantierul Naval Orșova, companie controlată de SIF-uri (cea mai mare deținere, marginal sub 50%, o are SIF Transilvania), este listată la cota Bursei de Valori București unde reacția este negativă și la orele prânzului cotația cădea cu 7,69%, până la prețul de 6,0000 lei/acțiune, care ar conferi societății o capitalizare de piață de 68,54 milioane lei (13,94 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
santierul naval orsova
sif transilvania
bvb
bursa