Ropharma Brașov își înjumătățește profitul net la T1

Ropharma Brașov își înjumătățește profitul net la T1
scris 22 mai 2023

Compania care operează lanțul de farmacii Ropharma a înregistrat în primele 3 luni ale acestui an un declin al profitabilității, în pofida unor afaceri în creștere.

Soluțiile pentru finanțarea afacerilor locale într-un context macroeconomic și social complex, tipurile de finanțări care pot susține dezvoltarea mediului antreprenorial local, oportunitățile antreprenoriale vor fi prezentate la Conferința EU FUNDS Profit.ro FirstBank și Visa - Finanțăm digitalizarea României - Ediția a II-a.

Conferința, programată pentru 30 mai, va fi organizată, și cu sprijinul Visa, la Brașov, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Detalii AICI

Ropharma Brașov (RPH) a realizat în primul trimestru venituri totale din exploatare individuale de 152,13 milioane lei, cu 13,17% mai mari decât cele de 134,42 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile totale din exploatare au avansat cu 14,46%, la 150,88 milioane lei, de la 131,82 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, rezultatul total global a fost de aproximativ 857.000 de lei, la mai puțin de jumătate față de cel de 1,78 milioane lei din primele 3 luni din 2022. Pe întreg anul trecut, câștigul net a fost de 11,82 milioane lei, după o recuperare masivă la T4.

Realizând exporturi cu 29% peste valoarea planificată, Antibiotice își majorează cu 40% afacerile la T1. Explozie a profitului CITEȘTE ȘI Realizând exporturi cu 29% peste valoarea planificată, Antibiotice își majorează cu 40% afacerile la T1. Explozie a profitului

Activele totale individuale ale companiei erau la data de 31 martie de 486,91 milioane lei, cu 0,42% mai mici decât de cele de 488,99 milioane lei la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost reduse cu 1,24%, la 289,32 milioane lei, de la 292,95 milioane lei. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 182,15 milioane lei, sunt reprezentate de datoriile comerciale către furnizori.

Omul de afaceri Mihai Miron deține indirect 31,88% din acțiunile Ropharma, prin Rimia Investments (14,07%) și ADD Pharmaceuticals (17,81%). Un alt acționar este Progresso Investments, înregistrată în Cipru, care controlează 31,22% din acțiuni. Compania farmaceutică este listată la cota Bursei de Valori București, iar la ultimul preț, de 0,1900 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul RPH, capitalizarea de piață a societății este de 97,14 milioane lei (19,63 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
ropharma
bvb
bursa