Producătorul de componente auto Compa, la care a venit Fondul de 1 trilion dolari al Norvegiei, a semnat actele pentru operațiuni bancare de până la 30 milioane euro

Producătorul de componente auto Compa, la care a venit Fondul de 1 trilion dolari al Norvegiei, a semnat actele pentru operațiuni bancare de până la 30 milioane euro

Sursa foto: Sursa foto: Aprescindere / dreamstime.com

scris 8 iun 2018

Producătorul de componente auto Compa Sibiu, în acționariatul căruia a intrat recent, cum a anunțat Profit.ro, Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, a semnat actele pentru contractarea de credite pentru investiții, linii de credit, leasing și scrisori de garanție bancară într-un plafon cumulat de până la 30 milioane euro, pentru acest an. Compania, deși a avut afaceri în creștere,  a suferit o pierdere severă de profitabilitate, în condițiile în care nu a mai replicat câștigul financiar excepțional de 11 milioane lei din 2016.

Compa Sibiu (CMP) a realizat în 2017 venituri totale de 713,91 milioane lei, în creștere cu 9,07% față de cele de 654,52 milioane lei din intervalul corespondent al exercițiului financiar anterior. În același interval de raportare, cheltuielile totale au urcat cu 9,67%, la 670,74 milioane lei, de la 611,56 milioane lei, conform raportării anuale preliminare.

Urmărește-ne și pe Google News

Astfel, rezultatul din exploatare este de 43,17 milioane lei, cu 0,49% peste cel de 42,96 milioane lei din 2016. Compania nu a mai reușit, însă, să replice câștigul financiar de 11,10 milioane lei pe care îl avea prins la 31 decembrie 2016. Astfel, profitul net a scăzut cu 26,20%, la 38,10 milioane lei, de la 51,63 milioane lei. Este doar o ușoară atenuare a dinamicii de la 9 luni, când câștigul net raportat era de 30,43 milioane lei.

Adrian Tănase ajunge la șefia Bursei printre dărâmături. Casele de brokeraj sucombă în condițiile lichidității mici CITEȘTE ȘI Adrian Tănase ajunge la șefia Bursei printre dărâmături. Casele de brokeraj sucombă în condițiile lichidității mici

La sfârșitul anului trecut, activele totale ale producătorului de component auto erau de 596,89 milioane lei, în urcare cu 5,27% față de cele de 567,00 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au fost reduse cu 4,22%, la 192,37 milioane lei, de la 200,84 milioane lei.

Compa Sibiu, societate controlată în proporție de 54,59% de Asociația salariaților, este listată la cota Bursei de Valori București, unde are o capitalizare de 214,8 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bursa
bvb