Păgubiții FNI s-au bucurat de succesul vânzării activelor Oltchim, dar bucuria le-a fost de scurtă durată

Păgubiții FNI s-au bucurat de succesul vânzării activelor Oltchim, dar bucuria le-a fost de scurtă durată
scris 3 feb 2019

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) din cadrul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al Oltchim, a fost ținta a peste 50 de solicitări de poprire de conturi din partea investitorilor prejudiciați prin prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI) nedespăgubiți încă, prin intermediul Olchim SA ca terț poprit, ca urmare a vânzării principalelor active ale combinatului  către Chimcomplex, AAAS fiind principalul creditor al companiei vâlcene.

Luna trecută, pe 11 decembrie 2018, AAAS a încasat primii bani din creanța asupra Oltchim, rezultați din vânzarea activelor, respectiv suma de 60,3 milioane lei, deși ar fi trebuit să încaseze peste 88 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Asta pentru că, până la data respectivă, Oltchim a primit 5 adrese de înființare a popririi pentru AAAS, în valoare de 5,62 milioane euro și 1,32 milioane lei, astfel că administratorii judiciari ai Oltchim au făcut un provizion de 27,7 milioane lei pentru aceste popriri și au achitat AAAS diferența.

Tranzacție: Croatul Branko Roglic, care distribuie în România brandurile Gucci, Puma, Ferrari, Burberry, Disney, Energizer, preia Interbrands, în portofoliu cu British American Tobacco, Nestlé, Philip Morris CITEȘTE ȘI Tranzacție: Croatul Branko Roglic, care distribuie în România brandurile Gucci, Puma, Ferrari, Burberry, Disney, Energizer, preia Interbrands, în portofoliu cu British American Tobacco, Nestlé, Philip Morris

După 11 ianuarie au mai fost primite alte 49 de adrese de poprire, însumând pretenții de 1,29 milioane euro și 37,5 milioane lei.

Administratorii judiciari ai Oltchim au arătat însă că nu pot da curs acestor dispoziții ale executorilor judecătorești, deoarece Legea insolvenței în vigoare la data declanșării procedurii în cazul Oltchim, în 2013, prevede că, de la declanșare, se suspendă toate măsurile de executare silită asupra debitorului.

În plus, "creanța cu care AAAS este înscrisă la masa credală a Oltchim SA, conform prevederilor legale aplicabile, reprezintă o sumă de bani cu afectațiune specială, asupra căreia AAAS nu are drept de dispoziție, fiind obligată prin lege să o verse, în momentul recuperării, la  Fondul de risc pentru garanții de stat. (...) Subliniem faptul că din cele 49 de dosare de executare silită în care am primit adrese de înființare a popririi împotriva debitorului AAAS, în 31 dintre ele s-a dispus desființarea popririi la data de 16.01.2019. În  aceste condiții, sumele pentru care se solicită înființarea popririlor împotriva AAAS în cele 49 de dosare de executare silită sunt 7.994.564,79 lei și 1.293.591,74 euro, diminuarea sumelor fiind rezultarul desființării popririlor la care am făcut referire anterior", se arată într-un document recent al administratorilor judiciari ai Oltchim, Rominsolv și BDO Business Restructuring.

Austria va testa \'\'virajul la dreapta\'\' chiar și atunci când semaforul arată culoarea roșie CITEȘTE ȘI Austria va testa ''virajul la dreapta'' chiar și atunci când semaforul arată culoarea roșie

La finalul anului 2017, AAAS mai avea de plătit despăgubiri de aproape 330 milioane lei unui număr de peste 20.000 de persoane prejudiciate în urma prăbușirii FNI în mai 2000.

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv în februarie 2017 pe Sorin Ovidiu Vîntu la opt ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, instanța dispunând și confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari. Vîntu este în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la șase ani și două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societății Petromservice.

Oltchim a finalizat în decembrie 2018 contractul de vânzare de active încheiat cu Chimcomplex Borzești, prin încasarea integrală a prețului tranzacției și prin transferul dreptului de proprietate asupra activelor, începând cu finele ultimei săptămâni. Prețul stabilit prin contract a fost de 127 milioane euro plus TVA.

Păgubiții FNI s-au bucurat de succesul vânzării activelor Oltchim, dar bucuria le-a fost de scurtă durată
Păgubiții FNI s-au bucurat de succesul vânzării activelor Oltchim, dar bucuria le-a fost de scurtă durată
Plăți Oltchim către creditori. Sursă: raport al administratorilor judiciari

Plăți Oltchim către creditori. Sursă: raport al administratorilor judiciari

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
insolventa
aaas
vanzare active oltchim
plati creditori oltchim
chimcomplex
fondul national de investitii
fni
pagubiti fni
despagubiri fni
sorin ovidiu vintu