Ordonanțele militare și criza din Italia aduc dezastru la KFC. Vânzările Sphera s-au prăbușit cu 50% în martie, iar compania raportează pierderi trimestriale echivalente cu jumătate din profitul din 2019

Ordonanțele militare și criza din Italia aduc dezastru la KFC. Vânzările Sphera s-au prăbușit cu 50% în martie, iar compania raportează pierderi trimestriale echivalente cu jumătate din profitul din 2019
scris 14 mai 2020

Pe fondul măsurilor de restricție luate în contextul epidemiei COVID-19, deși și-a menținut deschise magazinele de tip „Drive Thru” și livrările la domiciliu, Sphera Franchise raportează la T1 o scădere de 38,04% a câștigului pretaxare EBITDA, la 16,77 milioane lei, de la 22,07 milioane lei.

Sphera Franchise Group (SFG), firma care operează lanțurile de alimentație publică Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, KFC și Taco Bell, a realizat în primul trimestru vânzări din restaurante de 198,31 milioane lei, cu 7,64% mai mici decât cele de 214,72 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Tendința este atenuată de parcursul din primele 2 luni ale anului, pentru că în martie vânzările s-au prăbușit cu 50%.

Urmărește-ne și pe Google News

Compania menționează în raportarea globală drept cauză criza COVID-19 și măsurile de izolare introduse la nivel global. „Restaurantele au fost închise în mod obligatoriu în Italia începând cu a doua săptămână a lunii martie, în timp ce în România o ordonanță militară a restricționat în mod drastic deplasările pesoanelor și a închis toate afacerile cu expunere începând cu a patra săptămână din martie”, spune documentul citat.

INFOGRAFIC Antibiotice Iași, profit net trimestrial cu un sfert mai mare în contextul unor facilități fiscale. Cum a navigat compania prin criza coronavirus CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Antibiotice Iași, profit net trimestrial cu un sfert mai mare în contextul unor facilități fiscale. Cum a navigat compania prin criza coronavirus

KFC a menținut active 40% din restaurante, în primul rând cele accesibile cu mașina, Pizza Hut Delivery și-a continuat livrările, iar restaurantele Taco Bell au fost toate închise, fiind amplasate în mall-uri. De asemenea, toate restaurantele din Italia au fost închise. În primele 3 luni ale anului, cheltuelile cu restaurantele au coborât, însă, cu numai 0,47%, la 190,39 milioane lei, de la 191,30 milioane lei. Aceasta a mai lăsat încă un profit din exploatare de 7,92 milioane lei, însă acesta deja este cu 65,25% mai mic decât cel de 22,79 milioane lei din anul anterior.

În același timp, însă, cheltuielile adminstrative au urcat cu 6,55%, la 13,82 milioane lei, de la 12,97 milioane lei, iar scadențele la datorii au curs implacabil adăugând costuri fiinanciare de 5,00 milioane lei. Acesta este contextul în care Sphera a trecut pe pierdere, cu un rezultat negativ de 12,25 milioane lei, de la profitul net de 1,27 milioane lei obțnut în primele 3 luni ale anului trecut. Excluzând impactul IFRS 16, pierderea ar fi de 9,55 milioane lei.

La data de 31 martie, activele totale erau de 628,28 milioane lei, în creștere cu 1,30% față de cele de 620,23 milioane lei de la 31 decembrie 2019. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 7,57%, la 481,90 milioane lei, de la 447,98 milioane lei.

Sphera Franchise Group, companie care îi are ca acționari majoritari pe oamenii de afaceri Nicolae Badea, Radu Dimofte și Lucian Vlad, a fost adusă la cota Bursei de Valori București în toamna anului 2017, iar la ultimul preț de închidere de 15,30 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 593,63 milioane lei (122,78 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
sphera franchise group
bvb
bursa
kfc
pizza hut
taco bell
criza
coronavirus