Municipalitatea Timișoara ajunge cu plățile la zi pentru obligațiunile emise. În noiembrie avusese ratări de plată de 2,4 milioane lei

Municipalitatea Timișoara ajunge cu plățile la zi pentru obligațiunile emise. În noiembrie avusese ratări de plată de 2,4 milioane lei

Sursa foto: Newlight / dreamstime.com

Primăria Timișoara a achitat integral, la jumătatea acestei luni, sumele scadente la 15 noiembrie în contul celor 5 emisiuni de obligațiuni ale sale. Primăria invocase pentru incidentul de plată impactul negativ pe încasări al reducerii impozitului pe venit la 10%, de la 16%.

Municipalitatea din Timișoara a notificat piața că a făcut și restul de plăți pentru obligațiunile emise și pentru care achitase numai o treime la data scadentă din noiembrie a cuponului trimestrial. Creditorii fuseseră înștiințați încă de la momentul incidentului de plată că sumele vor fi achitate integral la jumătatea lunii decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News

Într-un document oficial, Primăria Timișoarei arătase că întârzierea plăților este efectul reducerii substanțiale a veniturilor la bugetul local ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10% și, implicit, a cotelor defalcate din impozitul pe venit virate de la bugetul de stat către bugetul local. Inițial, notificarea privind stadiul plăților la scadența din noiembrie nu specifica achitarea doar pațială a cuponului, însă precizarea a venit după ce Bursa de Valori București, contactată de Profit.ro pe această temă, a solicitat la rândul ei lămuriri suplimentare debitoarei.

A fi sau a nu fi falit

Incidentul de plată pentru cele 5 emisiuni lansate în anii 2006-2008 în valoare totală de 150 milioane lei, care își ating scadența în mai 2026, se ridica la 2,43 milioane lei. Ratarea de plată poate fi interpretată ca un semnal al unor dificultăți bugetare.

În piață a existat o oarecare neliniște printre deținătorii de obligațiuni care au semnalat cazul pentru Profit.ro. Semnalul este prost pentru întreaga piață românească a creditului. Reprezentantul unui fond de investiții care nu are expunere pe obligațiunile Primăriei Timișoara, dar care a fost afectat de un caz asemănător de acum câțiva ani privea cu puțină îngăduință evenimentul. "Oricum ar fi, e default", spune acesta într-o discuție cu Profit.ro.

EXCLUSIV O nouă companie vine pe bursă: Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall din Bacău, se pregătește de listare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O nouă companie vine pe bursă: Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall din Bacău, se pregătește de listare

Legea salarizării unitare a lăsat marjă importantă de manevră autorităților locale, iar multe consilii județene, primării și instituții aflate în subordinea autorităților locale, au acordat salarii în limitele superioare ale plafoanelor legii, astfel încât multe remunerații au fost mai mari decât ale unor persoane calificate din aparatul central public.

În ședința din 20 decembrie 2017 a Consiliului Local Timișoara au fost luate o serie de hotărâri privind salarizarea funcționarilor publici și a personalului de specialitate al Primăriei Timișoara, precum și a unor instituții ale municipalității, în baza legii numărul 153/2017 a salarizării unitare. La capătul unei secvențe de majorări salariale de 3 ori în jumătate de an prezentată de presa locală, conform documentelor Primăriei consultate de Profit.ro, secretarii, directorii, șefii de servicii și de birou aveau salarii brute între 9.000 și 13.500 de lei, consilierii juridici aveau remunerații de 5.000-7.000 de lei, auditorii erau prinși în anexă cu salarii de 5.500-8.000 de lei, referenții aveau salari brute de 3.800-5.000 de lei, iar șoferii lefuri de 3.600-4.000 de lei.

Atunci când la promovarea legii au fost semnalate drept posibile astfel de derapaje, ministrul Muncii de atunci, Lia Olguța Vasilescu, avertiza că dacă primarii și președinții de consilii județene aprobă salarii foarte mari astfel încât bugetele locale să fie afectate, acestea nu vor fi acoperite prin transferuri de la Ministerul Finanțelor. "Veți vedea că cei care măresc salariile prea mult, vor fi aceiași care le vor micșora la loc. Nu vor avea ce face!”, declara Vasilescu.

Capital Fleet Services, companie de leasing operațional, pregătește obligațiuni de 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Capital Fleet Services, companie de leasing operațional, pregătește obligațiuni de 1 milion de euro

Nervozitatea nu este neapărat foarte ridicată printre creditori, având în vedere că debitorul poate reveni în calendar înainte de următoarea scadență. Știu că pe parcurs pot fi reparate aceste derapaje bugetare, dar plata parțială a cuponului din noiembrie este indicația că există mici probleme la nivelul Municipalității din Timișoara.

În piața obligațiunilor municipale există o poveste urâtă din anii post-criză care s-a petrecut tot cu instrumente emise de o municipalitate din sud-vestul țării. Primăria din Băile Herculane a ratat multiple plăți la titlurile sale obligatare, fiind practic în stare de faliment în raport cu creditorii săi. Indicentele de plată au fost cu atât mai grave cu cât pe portalul Bursei de Valori București, la scadențe, debitoarea a continuat să vină cu raportări de ca și când ar fi făcut plățile, iar unii investitori au cumpărat obligațiunile cu discount neștiind că acestea au probleme ale fluxului de numerar. În septembrie 2014, scandalul a devenit public, iar unii creditori au mers chiar în instanță.

Primăria Timișoara, în fruntea căreia se află, din anul 2012, fostul rector al Universității Politehnice Nicolae Robu, membru PNL, are listate la cota BVB 5 emisiuni de obligațiuni, fiecare în valoare de câte 30 de milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
timisoara
bvb
bursa
obligatiuni