Pierzător la fotbal, Mircea Lucescu are vești bune de la Brașov

Pierzător la fotbal, Mircea Lucescu are vești bune de la Brașov
scris 20 nov 2018

Compania Romradiatoare, unde antrenorul de fotbal Mircea Lucescu este acționar cu o deținere de 16,50%, a obținut un profit net cu puțin sub 1 milion de lei în primele 9 luni ale acestui an, față de pierderile din perioada similară a anului trecut. Sunt vești financiare bune pentru selecționerul Turciei, care în această toamnă a stat prost cu performanța sportivă, pierzând cele 3 meciuri din cele 4 partide oficiale disputate de echipa sa.

2 meciuri pierdute cu Rusia și o înfrângere pe teren propriu, cu 0-1 în fața Suediei, ilustrează un tablou în tușe negative participării în UEFA Nations League a selecționatei Turciei, antrenată de Mircea Lucescu. Un modest 0-0 cu Bosnia-Herțegovina într-un amical intercalat între aceste dispute rotunjește o toamnă slabă din punctul de vedere al performanțelor sportive pentru antrenorul român.

Urmărește-ne și pe Google News

Lucescu primește, însă, vești bune de la Brașov, compania unde are un plasament important, Romradiatoare (RRD), reușind să iasă de pe pierdere. La 9 luni, societatea a obținut venituri din exploatare de 30,86 milioane lei, în creștere cu 12,63% față de cele de 27,39 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat într-un ritm ceva mai atenuat, +4,51%, la 29,34 milioane lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Astfel, compania a avut un rezultat din exploatare de 1,51 milioane lei, față de pierderea operațională de aproximativ 678.000 de lei din primele 3 trimestre din 2017. La nivelul rezultatului net, câștigul este de aproximativ 953.000 de lei, comparativ cu o pierdere de 977.000 de lei.

Electromagnetica iese din zona iese din zona pierderilor adusă de „băieții deștepți din energie” CITEȘTE ȘI Electromagnetica iese din zona iese din zona pierderilor adusă de „băieții deștepți din energie”

Romradiatoare fost adusă la cota pieței AeRO a Bursei de Valori București la începutul lunii august de acționarul majoritar, cu o deținere de 76,51%, SIF Transilvania (SIF3). „Este un pas semnificativ care ne permite să avem oportunități deosebite”, a declarat despre listare Oliviu Niculescu, director general al companiei.

Romradiatoare era anterior listată la cota Sibex, bursa sibiană ce a fuzionat prin absorbție cu BVB. Societatea a fost fondată în anul 1926 când se numea Ancora Română și era specializată în fabricarea cablurilor de tracțiune. Ulterior, a fabricat și cabluri electrice, iar din anul 1961 a început să producă schimbătoare de căldură pentru industria auto și cea de căi ferate.

Cu un free-float mic, pe piața AeRO acțiunile Romradiatoare sunt tranzacționate sporadic și pe volume infime. La ultimul preț de 0,6500 lei/acțiune, consemnat în sesiunea de tranzacționare din  3 august, capitalizarea bursieră a companiei este de 9,75 milioane lei (2,09 milioane euro), ceea ce înseamnă că valoarea pachetului deținut de Mircea Lucescu s-ar ridica la 1,61 milioane lei (aproximativ 345.000 de euro), fiind de 10 ori mai mică decât salariul anual de 3,5 milioane de euro din contractul pe care Lucescu l-a obținut la naționala de fotbal a Turciei.

viewscnt
Afla mai multe despre
romradiatoare
bvb
bursa
turcia
mircea lucescu
sif transilvania