Compania SGB-Smit International, achiziționată anul trecut de fosta divizie a băncii JP Morgan & Chase, lansează o ofertă publică de preluare la producătorul de motoare, generatoare și transformatoare electrice Retrasib Sibiu pentru restul de o treime din titluri, la prețul de 0,2960 lei/acțiune, echivalent pentru o valoare de piață a companiei de aproape 30 milioane lei.
Acționarul majoritar din Germania, compania SGB-Smit International GmbH, care are o deținere de 67,45% din acțiunile Retrastib Sibiu (RTRA), lansează o ofertă de preluare obligatorie pentru restul de titluri din piață, din care cea mai mare parte îi aparține fostului director general, inginerul Iulian Stancu, prin firma Scando Trading.
Operațiunea de piață va fi derulată în perioada 16 aprilie – 7 mai și vizează achiziția unui număr de 32,55 milioane titluri, echivalentul a 32,55% din capitalul social al producătorului de motoare, generatoare și transformatoare electrice. Oferta este lansată la prețul de 0,2960 lei/acțiune cu 12,12% peste ultimul preț de pe bursă de 0,2640 lei/acțiune, consemnat în sesiunea de tranzacționare din 16 ianuarie și în cazul unei subscrieri integrale s-ar ridica la 9,63 milioane lei (2,06 milioane euro).
CITEȘTE ȘI Hidroelectrica se pregătește mai serios să vină pe Bursă, în pofida așteptărilor. Compania și-a bugetat pentru acest an cheltuieli de listare mai mariOperațiunea de piață intermediată de Vienna Investment Trust, unde își desfășoară activitatea cel mai vechi broker de pe bursă, Adrian Simionescu, este inițiată, conform legislației pieței de capital românești, în contextul în care majoritarul din Germania, care este ofertant, și-a schimbat proprietarul. SGB-Smit International a fost achiziționată vara trecută de fondul american One Equity Partners, fosta divizie a băncii JP Morgan & Chase.
La prețul tranzacției, valoarea de piață a Retrasib Sibiu s-ar ridica la 29,60 milioane lei (6,35 milioane euro), iar cea a pachetului Scando Trading la 7,20 milioane lei (1,54 milioane euro). Interesant este că familia Stancu nu a subscris integral pachetul deținut la oferta precedentă derulată de compania din Germania în toamna anului 2014.