Impact Developer & Contractor își dublează profitul net

Impact Developer & Contractor își dublează profitul net
scris 16 nov 2022

Dezvoltatorul cartierelor Greenfield și Luxuria din București a înregistrat venituri majorate substanțial în primele 9 luni ale anului și raportează 516 de locuințe pre-vândute, cu o valoare agregată a antecontractelor de 272,80 milioane lei (55,63 milioane euro).

Impact Developer & Contractor (IMP) a realizat în primele 3 trimestre venituri din vânzarea de proprietăți imobiliare din stoc în valoare de 156,28 milioane lei, cu 42,68% mai mari decât cele de 109,53 milioane lei din perioada similară a anului trecut. De asemenea, compania a semnat 173 de contracte de pre-vânzări și rezervări în valoare de 129,40 milioane lei (26,20 milioane euro).

Urmărește-ne și pe Google News

Impact Developer & Contractor își dublează profitul net

Costurile cu proprietățile vândute au crescut cu 36,10%, la 99,91 milioane lei, de la 73,41 milioane lei. Profitul brut a avut un salt de 55,99%, la 56,36 milioane lei, de la 36,13 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

Turism Felix își reduce substanțial profitul net la 9 luni CITEȘTE ȘI Turism Felix își reduce substanțial profitul net la 9 luni

Cheltuielile generale și administrative au urcat cu 62,56%, la 26,40 milioane lei, de la 16,24 milioane lei. Astfel, rezultatul total global s-a dublat la 14,97 milioane lei, de la 7,06 milioane lei în primele 9 luni din 2021. La S1, câștigul net era deja de 13,95 milioane lei 2021 și pe întreg anul trecut, profitul net a fost de 64,85 milioane lei. Ținta este însă pe termen lung, într-un plan de finalizare a proiectelor rezidențiale detaliat până în anul 2027, care este prins în raportarea trimestrială.

Impact Developer & Contractor își dublează profitul net

La data de 30 septembrie, Impact avea datorii de 564,79 milioane lei, în scădere cu 15,84% față de cele de 487,56 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. Între acestea se include și emisiunea de obligațiuni scadentă în anul 2026 (IMP26E) în valoare de 6,58 milioane euro listată în luna martie a anului trecut. Compania vizează pe lângă structura de îndatorare și o îmbunătățire a capitalizării și în acest sens în vară a închis o operațiune de majorare a capitalului social cu aport în numerar în valoare de 18,77 milioane lei (3,84 milioane euro).

Alumil își majorează afacerile și profitul la 9 luni CITEȘTE ȘI Alumil își majorează afacerile și profitul la 9 luni

În aceeași perioadă activele au avansat cu 15,00%, la 1,38 miliarde lei, de la 1,20 miliarde lei, acestea fiind reprezentate de stocul de proprietăți rezidențiale și de 89 hectare de teren

Impact Developer & Contractor își dublează profitul net

Impact Developer & Contractor, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 57,76% și care îl mai are ca acționar relevant pe Adrian Andrici cu 12,72% din titluri, este listată la cota Bursei de Valori București, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 0,3880 lei/acțiune îi conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 917,88 lei (187,20 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact developer & contractor
bvb
bursa
greenfield
luxuria